Un centru de zi pentru copii din Dorohoi angajează personal

Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 8 iulie 2021, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier / asistent social, pe durata nedeterminata, in cadrul Centrului de zi pentru copii Jurjac.

Conditii generale de participare, conform art. 3 al Regulmentului cadru aprobat prin HG nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare:

1.Sa aiba cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

2.Sa cunoasca limba română, scris şi vorbit;

3.Sa aiba vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

4.Sa aiba capacitate deplină de exerciţiu;

5.Sa aiba o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

6.Sa indeplineasca condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului ;

7.Sa nu fie condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice necesare pentru postul de consilier/asistent social :

1.Studii superioare absolvite cu diploma de licenta, specializarea asistenta sociala.

2.Vechime in specialitatea studiilor – fara vechime.

- Dovada privind înscrierea în Colegiul National al Asistenţilor Sociali.

- Cunoştinţe operare PC – nivel mediu.

Dosarele de înscriere vor cuprinde :

- cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei;

- copia actului de identitate, copia certificatului de nastere si copia certificatului de casatorie (unde este cazul);

- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;

- copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, adeverintele care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;

- cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-1 facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;

- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;

- certificat de integritate comportamentala eliberat de Inspectoratul de Politie Judetean Botosani;

- curriculum vitae model comun european;

Dosarele de concurs se prezintă împreună cu documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs – Birou Resurse Umane si servicii sociale furnizate prin asistentii personali.

Termen pentru depunerea dosarelor, la sediul D.A.S. Dorohoi, Biroul de resurse umane și servicii sociale furnizate prin asistenții personali: 30 iunie 2021, ora 16,00.

Concursul se organizează, la sediul Direcției de Asistență Socială Dorohoi, str. Ștefan cel Mare, nr.43, Dorohoi, după cum urmează:

- selectia dosarelor 1 iulie 2021.

- proba scrisa 8 iulie 2021, ora 10,00.

- proba practică si interviul – în data de 14 iulie 2021.

Informaţii pot fi obţinute la sediul Directiei de Asistenta Sociala Dorohoi din str. Stefan cel Mare nr. 43 sau la telefon nr. 0231/617813, interior 15.

 

 

Spune-ne opinia ta