12 elevi din Botoșani au experimentat statutul de angajat într-o companie sau instituție

12 elevi ai Cercului Protecția Mediului din cadrul Palatului Copiilor Botoșani, coordonați de prof. Cecilia Vicoveanu, au experimentat, timp de o zi, statutul de angajat într-o companie sau o instituție, aflând mai multe informații despre anumite profesii chiar de la cei care le practică.

În cadrul programului internațional Job Shadow Day, cel mai mare program de orientare profesională pentru tineri) derulat de Junior Achievement (JA) România și școlile partenere, tinerii au ales profesioniștii din diverse domenii pe care i-au urmărit (față în față sau online) „din umbră”, în funcție de meseriile pe care doresc să le practice ca adulți, pentru a înțelege mai bine sarcinile, responsabilitățile, dar și abilitățile și cunoștințele de care au nevoie pentru profesia respectivă.

De asemenea, ei au observat cum se desfășoară o zi de lucru obișnuită și cum trebuie să se pregătească pentru acea meserie.

Toate activitățile derulate au avut scopul de-a le stimula curiozitatea, de-ai motiva să învețe mai bine, pentru ca ulterior să aplice ceea ce știu în comunitățile lor, sprijinind astfel dezvoltarea locală a acestora.

„Mulțumim conducerii companiilor și instituțiilor precum și profesioniștilor care au dorit să-i îndrume spre viitorul unei cariere reușite: Banca BCR Botoșani – ofițer credite, Chelaru Anca;  Computer House Botoșani – manager, Cătălin Polec; Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani – Şeful Serviciului Criminalistic, comisar-şef de poliţie, Marius Crihan; Penitenciarul Botoșani – comisar de penitenciare, Cătălin-Lucian Giriadă; REMEDIA FARM S.R.L., com. Corni/Botoșani – manager, Oana Huțanu; Salon Make-Up and Beauty Studio Botoșani – manager, Alina Obreja; Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani – asistent medical principal, Cristina Adomnicăi; Spitalul de Neurochirurgie Iași – rezident, drd. Rareș Trăcicariu; Tribunalul Botoșani – Preşedinte Secţia I Civilă, judecător Ioana Petrovici”, au declarat reprezentanții Palatului Copiilor Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta