Salvatorii botoşăneni s-au aflat astăzi în comuna Vârfu Câmpului, promovând campania “Un cămin sigur pentru copilul tău! “
În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, copiii au participat la activități interactive cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență și au învățat cum să acorde primul ajutor.
Misiunile au fost conduse de mascota inspectoratului, pompierul Sam.
Echipați cu costume de intervenție, micii pompieri au trecut printr-un tunel, au salvat ursuleţul sau cățelul de pluș de pe tobogan, au alergat printre jaloane şi au stins un incendiu imaginar. Au fost răsplătiți cu dulciuri și multe aplauze.
La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.
„Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.
Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.
Pentru realizarea obiectivului campaniei, astăzi ne-am bucurat de sprijinul Primăriei Vârfu Câmpului, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vârfu Câmpului, al cadrelor didactice de la școlile din comună și satele aparținătoare și al voluntarilor din cadrul programului național „Salvator din pasiune”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.
Informare preventivă:
Nu lăsați copilul singur în bucătărie, mai ales dacă gătiţi mâncare. Atenţia v-ar putea fi distrasă, ar putea să bată cineva la uşă sau ar putea suna telefonul. În cele câteva secunde cât rămâne singur, copilul poate trage peste el un vas cu lichid fierbinte.
Strângeți de pe mobilă obiectele care pot cădea peste copil sau se pot sparge!
Mascați colțurile ascuțite ale mobilei, astfel încât cei mici să nu se lovească.
Nu lăsaţi la îndemâna copiilor chibrituri, brichete şi alte obiecte de felul acesta.
Goliți vasele cu apă folosită imediat după băiţa copilului, după ce ați spălat rufe, etc. Copilul mic este tentat să se joace cu / în apă, însă foarte uşor se poate răsturna în vas şi îneca.
Nu lăsaţi la îndemâna copilului obiecte mici (bomboane, bănuţi, căpăcele mici, bucaţi de măr, seminţe etc.)
Nu lăsaţi în preajma copilului niciun fel de aparate de genul ventilatoarelor, mixerelor, aparatelor de gimnastică etc. în funcţiune. Acestea trebuie scoase din priză sau asigurate, pentru a nu putea fi pornite sau răsturnate de cei mici.
Nu îi lăsați să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu! Folosiți accesorii de protecție a prizelor!
Acoperiți fântâna cu capac! La fel, acoperiți cu capace (mai grele) orice alt vas cu apă din curte sau casă: cratiţe mari, găleţi, căzi, butoaie, etc.
Păstrați toate substanţele otrăvitoare din casă în ambalajele lor originale. Nu mutați substanţele toxice în borcane, recipiente de suc, băuturi carbogazoase.