Trei zile de rugăciune într-o biserică din Botoșani pentru sănătatea unui preot aflat pe patul de spital!

Preotul s-a confruntat cu probleme de sănătate severe și în anii trecuți, însă s-a recuperat și s-a întors să slujească.

Preotul Ioan Alupoaiei, parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani, a ajuns la spital în cursul zilei de vineri. Pentru că starea sa de sănătatea nu se ameliorase, cadrele medicale au decis transferul la un spital din Iași.

În acest sens, sunt organizate trei zile de rugăciune pentru sănătatea preotului paroh Ioan Alupoaiei. Taina Sfântului Maslu este organizată la inițiativa lui Eugen Pădurariu, ctitorul bisericii și cu binecuvântarea Părintelui Protopop, Petru Fercal.

 

Programul:

Marți – ora 08:30

Miercuri – ora 08:30

Vineri – ora 18:00

„Viața și sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă. Rugându-ne, vom trece peste această încercare și totul va fi bine”, au transmis inițiatorii pe site-urile de socializare.

În decembrie 2020, în plină pandemie de Covid-19, părintele Ioan Alupoaiei a fost internat pe Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, fiind diagnosticat cu afecțiuni pulmonare severe.

După o lună de spitalizare, el a urmat un tratament la domiciliu și proceduri de recuperare la Clinica Nera din județul Caraș-Severin. Din fericire, starea sa de sănătate s-a îmbunătățit, iar în martie 2021 a reușit să slujească Sfânta Liturghie.

Toți credincioșii și oamenii care l-au apreciat pe părinte așteaptă vești bune și speră la o recuperare rapidă a preotului Ioan.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

astăzi, 19:09

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

astăzi, 18:25

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...

O nouă premieră la Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani, în regia Ellei Nistor!

astăzi, 17:42

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani anunță premiera spectacolului „La Lilieci” adaptare după Marin Sorescu, regia Ella Nistor programată pentru sâmbătă, 14 noiembrie...