Trei bărbați încarcerați în Botoșani. Unul dintre ei a fost escortat de polițilti direct de la spital

Marți, în jurul orei 21.30, Secția 4 Poliție Rurală Gălănești a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Rădăuţi, faţă de un bărbat de 52 de ani din comuna Vicovu de Jos, condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de „instigare la lipsire de libertate în mod ilegal”, „instigare la vătămare corporală”, „ instigare la lovire sau alte violențe” și „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”.

 

Bărbatul a fost identificat de poliţişti la domiciliu, acesta acuzând o stare de rău, motiv pentru care, a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru investigaţii de specialitate, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie consultat de un medic de specialitate.

Astfel, în dimineața zilei de miercuri, inculpatul a fost examinat de medicul de specialitate și i s-a administrat tratament adecvat afecțiunilor de care suferă.

Totodată, medicul s-a pronunțat  favorabil asupra faptului că, inculpatul poate fi transportat în continuare, fără a i se pune sănătatea în pericol,  după care, acesta  a fost externat, fiind escortat de polițiști şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani.

În aceeași zi, Serviciul de Investigaţii Criminale Suceava a primit spre punere în aplicare mandatul de executarea a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Suceava, faţă de un bărbat de 24 de ani din municipiul Suceava, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de „tâlhărie”.

Bărbatul s-a prezentat la sediul I.P.J. Suceava fiind reţinut, escortat şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani.

 La aceeași dată, la ora 19.26, Secția 13 Poliție Rurală Bălcăuți a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Tribunalul Suceava faţă de un bărbat de 54 de ani din comuna Grănicești, condamnat la 6 ani, 4 luni și 20 de zile de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunilor de „tentativă la violență în familie”, „distrugere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Bărbatul de 54 de ani s-a deplasat singur la Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 29 septembrie 2026: Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia

astăzi, 07:00

Cuviosul Chiriac s-a născut în anul 448, pe vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450) şi era din Corint. Tatăl său se numea Ioan, fiind preot al bisericii din C...

Jantele și vibrațiile după montaj - ce verifici înainte să schimbi roata

Monday, 28 September 2026

Primele probleme după montajul jantelor apar uneori chiar la câțiva kilometri de service: vibrații în volan, pierdere lentă de presiune sau un zgomot pe care nu îl aveai în...

Ce câștigă, concret, o companie care alege parteneriatul cu Gruppo Damidio pentru lubrifianți Q8Oils

Monday, 28 September 2026

Gruppo Damidio, distribuitor autorizat Q8Oils în România, a construit un model de parteneriat B2B gândit exact pentru companiile cu consum mare și constant, pentru care lubrifiantul...