Un tânăr din localitatea Bădiuți, din orașul Ștefănești, a fost dat în urmărire luni de către polițiști, la mai bine de o lună de când a fost eliberat dintr-un penitenciar. El nu s-a întors la domiciliu, iar familia l-a declarat dispărut.
Sebastian Feraru, în vârstă de 26 ani, a fost eliberat la data de 14 septembrie a.c. din Penitenciarul din Mărgineni, din județul Dâmbovița, unde a executat o pedeapsă privativă de libertate, iar până în prezent nu a revenit la domiciliu, arată Inspectoratul de Poliție Județean.
Semnalmentele sale sunt următoarele: 1,64 m înălțime, aproximativ 60 kg, păr negru, tuns scurt, ochi căprui.
„Nu prezintă semne particulare și de asemenea nu se cunoaște vestimentația persoanei la momentul dispariției”, precizează reprezentanții instituției.
Cetățenii ce pot oferi informații care să conducă la identificarea persoanei dispărute, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.