Nicolae, un om care vrea doar să mai poată merge, să-și mai poată mișca mâinile, să se poată hrăni singur, să mai poată zâmbi, să trăiască fără frica zilei de mâine, să aibă o locuință socială.
Nicolae are 40 de ani și este din Botoșani. De 14 ani trăiește cu Scleroză Multiplă și alte șapte boli care i-au transformat viața într-o luptă continuă pentru fiecare pas, fiecare respirație, fiecare zâmbet.
A știut ce-i suferința încă din copilărie, dar a luptat cu încercările vieții și a visat să își întemeieze o familie, dar din păcate, la doar 26 de ani a primit diagnosticul crunt scleroză multiplă și toate visele lui s-au spulberat.
A încercat să ignore diagnosticul, a continuat să lupte, să muncească, să se descurce singur. A lucrat la Electroalfa, apoi 12 ani ca tipograf la diferite tipografii din Botoșani: " Nektarios", "Monitorul", " Caromi".
Din anul 2020 până în 2022 a renunțat la jumătate din pensia de boală pentru a putea lucra cu 4 ore/zi la Euro GSM - Partener Orange România întrucât nu se putea descurca financiar, dar apoi, oricât de mult și-a dorit nu a mai putut munci.
”Mi-a spus: Visez la o locuință socială la parter. Mi-am depus actele de 5 ani și încă aștept...locuiesc cu chirie la etajul 2 și depun un efort imens pentru a urca și coborî scările. Visez să pot merge în continuare, să mă pot îngriji și să mă pot hrăni singur, în continuare" , povestește preoteasa Anamaria Macuc.
Tatăl său a murit în 2013, iar mama sa nu are casă. Este bolnavă de Parkinson și Alzheimer și locuiește în casa unei mătușii din satul Leorda. Nicolae este singur, nu are sprijin din partea familiei, dar se chinuie așa cum poate, plătește o mașină, ca din când în când să-și viziteze mama bolnavă pe care o iubește nespus de mult.
Starea lui de sănătate se tot degradează!
Din luna mai 2024 și până-n prezent a fost transportat de peste 20 de ori la spital cu salvarea, cu probleme la inimă, atacuri neurologice, retenție urinară (a trebuit să i se pună sondă urinară de multe ori inclusiv în luna iunie și în luna iulie) și dureri care nu-i mai dau pace. Ieri a ajuns din nou la spital cu salvarea, de data aceasta cu o problemă nouă, a fost operat de urgență de apendicită.
De la o zi la alta, corpul lui cedează. Merge cu bastonul și poate parcurge doar distanțe scurte, mâinile îi cedează, vede încețoșat și trăiește cu teama că într-o zi nu va mai avea cui să ceară ajutor.
Văzul, auzul, mâna și piciorul de pe partea dreaptă îi sunt foarte afectate. Continuă să lupte, să se descurce singur, așa cum poate, plătește pe cineva să-i facă cumpărăturile și mâncare de 2 ori pe săptămână sau mai comandă prin Glovo.
Nicolae nu cere lucruri imposibile. Își dorește să aibă bani să continue ședințele de recuperare, să lupte cât mai are putere, să nu ajungă la pat sau într-un azil. Are nevoie de sprijin pentru a acoperi costurile tratamentelor, recuperării medicale și ale vieții de zi cu zi, iar acum, cu inima grea, a acceptat să-și spună povestea.
Este un strigăt de disperare, dar și o rugăminte sinceră să-i fim alături!
"Numele meu este Nicolae Macsim.
Cu speranță apelez la bunătatea dumneavoastră să mă ajutați pentru că am încercat să fiu tare, să nu mă dau bătut însă nu mai am puterea să lupt singur. Am încercat să ascund sau să nu bag în seamă că starea mea fizică se deteriorează..., dar, dacă anul trecut puteam merge 200 de metri fără să mă opresc, acum trebuie să fac opriri la circa 50 de metri. Deși stau în apropierea parcului Curcubeului, n-am mai fost în acesta de peste 5 luni de zile. Să mă plimb pe pietonalul Unirii sau în parcul Mihai Eminescu cred că se face 1 an de zile de când n-am mai fost și visez la asta. De obicei ieșirile din casă le fac pentru a ajunge la recuperare medicală sau la mama mea.
Aș vrea să trăiesc fără frica că o să cad pe jos în casă și nu po să pot striga după ajutor și să mă găsească mort și putrezit, după 2-3 săptămâni Vreau să mă bucur de ce este în jurul meu, de lucruri simple, chiar și de zâmbetul unui copil, surprins în treacăt pe stradă...dar eu plâng în loc să zâmbesc. Scriu cu amărăciune, chinul și neputința mea și le spun cu disperare și cu rugămintea să aveți milă și să nu mă judecați după ce o să-mi citiți povestea.
De 14 ani trăiesc cu Scleroză Multiplă la care s-au adăugat încă 7 boli diagnosticate și alte afecțiuni. Condiția mea fizică s-a degradat foarte urât și multitudinea de boli pe care le am au "ajutat" la progresia dizabilității mele:
-Trombofilie (din
cauza căreia e posibil să fi avut multiple atacuri cerebrale - AVC-uri ischemice tranzitorii)
- Osteoporoza,
- Aritmie,
- Vezica Neurogenă,
- Depresie cauzată de singurătate
- Anxietate
- Hernie de disc L5-S1. Din păcate nici un tratament nu a funcționat în cazul meu ( făcând și reacții alergice la unele medicamente) și s-a hotărât să fiu lăsat la mila lui Dumnezeu.
Starea mea implică recuperare medicală, cele de trebuință în casă și un prieten, un om care să mă sune și să vadă dacă sunt "bine" ( atât cât se poate) sau nu, dacă mai trăiesc sau nu, sau care să mă viziteze din când în când.”
”Mă doare..., plâng și urlu singur de neputința mea”
Sufăr nespus de mult că am ajuns în starea asta, să nu mai pot munci, să am nevoie de ajutorul celorlalți chiar și pentru lucruri simple pe care eu nu pot să le mai fac...
Din păcate știu că o să ajung să merg în scaun cu rotile, doar în cel mai fericit caz voi putea continua să merg cu bastonul, asta doar dacă voi reuși financiar să continui ședințele de recuperare medicală pe care le fac în prezent la o clinică privată din Botoșani și de la care văd rezultate.
Sunt conștient că pot să ajung paralizat la pat și să fiu hrănit printr-un tub din cauza paresteziilor multiple pentru că boala avansează repede, dar...încerc, atât cât mai pot, să lupt să amân măcar puțin toate acestea. Acum am dizabilități mari: nu pot merge bine, ci doar cu baston și numai pe distanțe foarte scurte, nu pot scrie deloc de mână ( iese doar o mâzgălitură) , uneori nu pot vorbi bine, nu văd bine, nu am echilibru, nu am energie, nu mai simt cu palmele. Trebuie să am grijă să nu mă înec când mănânc sau beau apă. Trebuie să am grijă să nu mă rănesc căci nu simt aproape nimic cu mâinile (am ajuns la urgențe de 2 ori pentru că m-am tăiat cu cuțitul încercând să-mi fac mâncare). Sunt nevoit să stau mult timp în pat, să mă odihnesc, iar ieșirea din casă a devenit un lux pentru mine și de obicei ieșirile sunt doar pentru a ajunge la centru de recuperare.
Știu că-i posibil să ajung abandonat într-un azil în curând, știu că o să ajung la pat și dependent de alții, dar vreau să lupt cât mai pot pentru a amâna acest moment...<< Știu că niciodată nu o să mai fiu bine și sănătos. Plâng...mă tem de ce va urma, de evoluția urâtă a bolilor pe care le am >> Incurabilitatea bolii, șansele dezastruoase ce le are boala spre vindecare m-au determinat să rămân doar cu speranța că o să fie bine. Situația mea se agravează, uneori de la zi la zi și parcă timpul fuge de mine și nu îmi dă măcar o pauză să pot zice: "azi am fost bine și sunt bucuros".
Mă rog ca într-o zi să fie bine și pentru mine dar momentan nu mă pot descurca singur și acum mă văd nevoit să vă cer să mă ajutați pentru că am nevoie chiar și de cel mai mic suport.
Pe 9 iulie 2025 am încheiat ședințele de Kinetoterapie plătite de CNSAS la o clinică privată. După finalizarea acestora am platit alte 30 de ședințe deși a fost un efort financiar uriaș din partea mea să fac asta, dar vreau să nu ajung la pat. Singurele mele venituri sunt pensia de boală și ajutorul de handicap care abia îmi ajung pentru plata chiriei, utilităților, pentru mâncare și pentru unele medicamente, așadar nu prea poate fi vorba și de cele neapărat necesare pentru sănătatea mea, pentru recuperarea mea medicală.
Îmi doresc mult să am bani pentru recuperarea medicală, să nu-mi mai fac atâtea griji și să mă stresez cu costul medicamentelor, plata lunară a chiriei, utilităților, mâncarea și cele absolut necesare.
Cu neputința mea pot doar să mă rog și să visez ca mama să vină să mă strângă în brațe și să-mi spună așa cum îmi spunea când eram mic: "o să fie bine Nicu."
Orice ajutor, oricât de mic, contează enorm pentru Nicolae.
Cum poate fi ajutat?
- Poate fi vizitat personal ( locuiește cu chirie în Botoșani, pe lângă Biserica " Sf. Antonie", zona capăt la 1) și să-l ajutați cu ce puteți: alimente, fructe, legume, haine mărimea M, încălțăminte nr.41, Produse de igienă ( detergent automat ș.a.). Orice îi duceți îi va prinde foarte bine.
- poate fi contactat la telefon: +40 751 434 942
- ajutor financiar ( are mare nevoie, pentru a nu mai avea și acest imens stres).
Datele pentru Donații:
REVOLUT - lei
Nicolae Macsim
RO45 REVO 0000 1615 2108 9982
Pentru transferuri internaționale:
RO45 REVO 0000 1615 2108 9982
SWIFT: REVOROBB
Euro:
RO45 REVO 0000 1615 2108 9982
SWIFT: REVOROBB
PAY PAL:
nicumacsim@gmail.com
GARANTI BANK Botoșani
Macsim Nicolae RO25UGBI0000222012585RON ( în LEI)
RO19UGBI0000222022835EUR ( în EURO)
SWIFT: UGBIROBUL
- Plătește lunar chiria 850 lei/ lună plus cheltuieli.
- Pe medicamente plătește în medie 1.000 lei/lună ( o parte din medicamente le comandă din America și încearcă să comande mai multe odată)
- 30 de ședințe de recuperare medicală costă 2.100 lei.
- fiind neputincios este nevoit uneori să se deplaseze cu taxiul, să plătească pe cineva să-i facă cumpărăturile și să-i gătească mâncare.
- mâncare gătită de 2 ori/săptămână sau atunci când este posibil. Poate gătiți vreodată ceva în plus. Nu este pretențios la mâncare.
El nu poate găti ( la mâna dreaptă mișcă doar un deget) și trebuie să plătească pe cineva să-i facă mâncare de 2-3 ori/ săptămână.
- Dacă nu reușiți să vă întâlniți personal cu el ( momentan este în spital, ieri a fost operat de apendicită) , puteți lăsa darurile pentru el la Casa "Sfânta Irina" de la Biserica Pacea , cu rugămintea de a scrie pe pachet " Nicolae".
- Să-l ajutați, de două ori/lună, cu transportul Botoșani-Leorda, pentru a putea ajunge la mama lui.
- Îi puteți trimite și colete prin curier.
- Să vă rugați pentru sănătatea lui Nicolae
- Să distribuiți povestea lui lungă, dar dureroasă, pentru a fi ajutat.
O singură noapte în durere și-n singurătate trece foarte greu ( doar oamenii bolnavi știu asta) , parcă nu se mai termină, iar el are ani de zile de suferință. Orice ajutor financiar sau material, oricât de mic, contează enorm de mult pentru el. Îi dă speranță, putere să lupte mai departe, îl ajută să nu mai simtă că este singur în această luptă grea cu boala, neputința, lipsurile financiare și materiale.
Mai bine să fim noi cei care ajutăm decât să ajungem vreodată să avem nevoie noi de ajutorul celorlalți!
”Vă mulțumesc mult tuturor celor ce-l veți ajuta cu cât de puțin! Ieri a fost Ziua mea de naștere și m-am tot gândit la Nicolae. M-am gândit că de ziua mea am primit peste 1.500 de mesaje și vă mulțumesc foarte mult pentru frumoasele urări M-am gândit la suferința lui Nicolae, la singurătatea lui. M-am gândit, ce minunat ar fi dacă ne-am uni și fiecare dintre noi am dona chiar și 10 lei în contul lui Nicolae.
Astfel, chiar și cu puțin am reuși să-i redăm speranța și puterea de a lupta în continuare, de a face tot ce-i stă în putință pentru a încetini evoluția nemiloasă a bolii care se manifestă și evoluează diferit de la o persoană la alta.
Am avut o prietenă bună și blândă, care a fost diagnosticată prea târziu cu această boală și la care boala a avansat rapid și imaginea cu ea în patul suferinței nu o voi putea uita niciodată. Putea comunica DOAR printr-un clipit de ochi, atât, nimic altceva nu mai putea mișca. Nicolae nu-și dorește să ajungă așa! Nimeni, niciodată nu-și dorește să ajungă așa.
Haideți , puțin câte puțin, să fim alături de Nicolae cât încă se mai poate face ceva pentru el”, spune Anamaria Macuc.
