Românii care au împlinit 18 ani vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani, dacă merg la școală sau muncesc

Tinerii care au împlinit 18 ani și se află într-un centru ce plasament, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani.

Anunțul a fost făcut pe Facebook de Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Ordinul comun între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale privind aprobarea procedurii de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament, a indemnizaţiei de sprijin şi a indemnizaţiei pentru tineri a fost publicat în Monitorul Oficial vinerea trecută şi este deja în vigoare.

Astfel, tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani. De asemenea, persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte.

„Familia reprezintă piatra de temelie a întregii noastre existențe. Este locul unde ne formăm pentru viitor și una dintre cele mai mari binecuvântări pe această lume. Din păcate, însă, pentru mulți copii familia o reprezintă angajații instituțiilor statului și ceilalți tineri din centrul sau casa de tip familial.

La sfârșitul săptămânii trecute am vizitat două locuințe de tip familial din municipiul Buzău și, mărturisesc, am plecat cu sufletul rupt de poveștile de viață pe care le-am aflat de la copiii îngrijiți aici. Ca mamă, cred că dramele oamenilor care ajung să-și abandoneze copiii sunt de neimaginat.

În apartamentul „Albatros”, am cunoscut șase adolescenți minunați, patru fete și doi băieți. Cu visurile pe care oricine le are la aceste vârste, cu problemele și îndoielile specifice. Sunt la vârsta la care ar avea nevoie de sfatul unui părinte. Acest sfat nu vine însă din familia în care s-au născut, ci din partea oamenilor care îi îngrijesc din copilărie. Povestea Andrei, o tânără de 16 ani, m-a impresionat până la lacrimi: a ajuns în grija statului nu de mult timp, după ce bunicii la care stătea au murit din cauza pandemiei COVID-19. Andra zâmbește reținut, a fost tot timpul mai mult serioasă. Mi-a mărturisit că iubește informatica și contabilitatea și ar vrea să continue pe viitor pe calea acestor specializări.

Toți tinerii din această casă au înțeles că doar prin muncă și rezultate la învățătură pot depăși lipsurile. Albert, un băiat care a împlinit 18 ani, lucrează deja în domeniul auto. Alexandra Maria și Georgiana se pregătesc cu seriozitate pentru Evaluarea Națională, primul examen important din viața lor.

Mi-au rămas foarte bine întipărite în memorie și poveștile copiilor din al doilea apartament, „Zâmbetul Copilăriei”. M-a emoționat povestea lui Valentin, un licean pasionat de pian și trompetă, care se pregătește pentru un recital în luna ianuarie. Un băiat excepțional, cu o personalitate de artist, foarte deschis și plin de viață. La fel sunt și surorile Andreea și Ioana. Foarte talentate la make-up și coafură, visul lor este o carieră în acest domeniu. Prietena lor Roxana, care locuiește în aceeași casă, cochetează cu designul interior. Discuțiile cu acești copii sunt lecții de viață. Sunt încă la final de copilărie, dar mai maturi ca unii adulți. Am auzit direct de la ei păreri cu privire la eforturile făcute în ultimele luni pentru a îmbunătăți serviciile oferite de instituțiile statului. Mi-au spus cu toții cât de mult contează indemnizația pentru tineri, în special pentru cei care au un loc de muncă sau vor să-și continue studiile.

Ordinul comun între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale privind aprobarea procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri a fost publicat în Monitorul Oficial vinerea trecută și este deja în vigoare. Practic, din acest moment, tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la școală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani. Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus față de alocația de plasament”, este mesajul Gabrielei Firea, potrivit Antena3.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cosmin Andrei a votat pentru un candidat care ”a susținut municipiul Botoșani” (Video)

astăzi, 10:23

Cosmin Andrei s-a prezentat la o secție de votare de la Școala 13, în municipiul Botoșani. Edilul orașului Botoșani a spus că a votat cu candidatul ”care a susținut municipiul Bo...

Prezența la vot la ora 10.00: Botoșaniul sub media națională!

astăzi, 10:06

Mai exact, au votat în primele trei ore de la deschiderea urnelor 19.286 de cetățeni. Dintre aceștia, 16.776 și-au exprimat dreptul de vot fiind înscriși pe listele permanente. ...

În atenția cetățenilor municipiului Botoșani - Lista secțiilor de votare care și-au schimbat locația!

astăzi, 09:40

Pe fondul lucrărilor de reabilitare și modernizare efectuate în cadrul unităților de învățământ din municipiul Botoșani, Primăria Municipiului Botoşani informează cetățe...