Reducere la transportul cu tramvaiul sau maxi-taxi pentru donatorii de sânge din municipiul Botoșani

Primăria Botoșani vrea să acorde o facilitate pe mijloacele de transport în comun cetățenilor din municipiul Botoșani care donează sânge.

Primarul Cătălin Flutur a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, ce va fi supus dezbaterii în ședința ordinară de săptămâna viitoare, care prevede acordarea unei reduceri de 50% la abonament, pentru o perioadă de o lună, pentru transportul în comun. Această reducere ar urma să fie acordată de fiecare dată când o persoană merge să doneze sânge. 

"Este una dintre solicitările făcute de cei de la Centrul de Transfuzii, există o prevedere legală, noi am făcut demersurile până în momentul de față și vom intra cu această reducere în ședința de Consiliu Local sperând că și prin ajutorul nostru vom avea mai mulți donatori de sânge", a precizat primarul Cătălin Flutur.

Donatorii de sânge vor putea opta dacă vor reducerea pentru transportul cu tramvaiul sau cu maxi-taxi.

Plata facilității se va efectua către operatorul serviciului public de transport, din bugetul local al Municipiului Botoșani, pe bază de document justificativ eliberat de Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta