Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa ordinară de săptămâna trecută suplimentarea cu 91,75 de posturi pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, din care două funcţii publice şi 89,75 de posturi de natură contractuală.
Şi asta pentru că trebuie respectat Nomenclatorul serviciilor sociale, precum şi al regulamentelor de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, care prevăd că în centrele rezidenţiale pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, raportul angajat/ beneficiar este de cel puţin unu la unu.
"Pe lângă centrele de adulţi avem şi la copii Complexul Sf. Mina. Noi am început de anul trecut să completăm organigrama, continuăm şi anul acesta pentru că altfel nu putem depune dosarele de licenţiere. Pentru fiecare centru trebuie să depunem câte un dosar. Pentru asta a trebuit să prindem posturile, dar la licenţiere nu se cere obligatoriu ca posturile respective să fie şi ocupate, concursurile pentru ele urmând să fie organizate când vom avea buget. Astfel, licenţierea va fi provizorie, devenind definitivă în momentul în care se face angajarea. Avem însă promisiunea că la rectificarea bugetului Ministerul Muncii ne va acoperi deficitul. Majoritatea DGASPC-urile nu are bugetul complet pentru acest an", spune Doina Nacu Manole, directorul general interimar al DGASPC.
Problemele financiare ale DGASPC au apărut după majorarea salarială cu 20% a salariilor, care nu fusese prinsă la fundamentarea bugetului.
Rectificarea bugetară, şansa pentru plata salariilor pe tot anul într-o instituţie de stat
BOTOSANI
Madalina Ursuleanu
Tuesday, 2 May 2017
Social
O instituţie botoşăneană nu are fonduri suficiente până la finalul anului, însă este nevoită să includă posturi noi în organigramă pentru a-şi licenţia serviciile oferite.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Salariile de la Protecţia Copilului, plătite cu bani din fondul de rezervă al Guvernului
Monday, 4 December 2017
Nu sunt bani pentru salariile angajaţilor de la Protecţia Copilului, pe final de an!
Friday, 22 September 2017
Bani insuficienți pentru plata salariilor la Protecția Copilului Botoșani
Tuesday, 4 July 2017
O poveste minunată, cu tripleţi norocoşi şi cadourile unor oameni cu suflet mare! FOTO
Wednesday, 28 June 2017
Copiii şi adolescenţii din sistemul de protecţie, sărbătoriţi de ziua lor
Thursday, 1 June 2017
Sugar în stare gravă, salvat cu forţa dintr-o familie abuzivă
Friday, 24 March 2017