"Giovanni", păstorul român din Italia, câinele Zorro și cele 500 de oi despre care scriu italienii!

O poveste simplă este cea a lui "Giovanni", așa cum îl numesc italienii pe păstorul român, o poveste simplă care, în ciuda tehnologiei care ne-a invadat realitatea, contrar comodităților și luxului unei vieți cotidiene la care aspirăm cu toții, impresionează prin simplitatea ei, a unei munci vechi de mii de ani pe care, unii dintre noi, o aleg și o fac cu drag și astăzi.

Despre tânărul păstor român "Giovanni", vorbesc italienii de la Radio Gold:

 

Mulți locuitori ai orașului Alessandria (Piemonte) din Italia, au observat turma de oi din lunca de lângă centrul comercial Panorama. Turmă supravegheată de un tânăr băiat român. Giovanni are 24 de ani și este un păstor care se oprește în Alessandria cu turma sa în aceste zile, scriu italienii de la sursa citată. Mulți dintre locuitorii orașului au observat aproximativ 500 de oi în lunca mare din cartierul Europa, lângă centrul comercial Panorama.

„Îmi place să merg cu oile și asta este de ajuns pentru mine, mă face să mă simt bine”, a spus tânărul păstor la Radio Gold, „aici este frumos, este cald, soare, un câmp verde, îmi place. Ce mi-aș putea dori mai mult?”

Giovanni este în Italia de când avea doar 10 ani și nu s-a îndoit niciodată de ce voia să facă atunci când va fi mare, chiar și în România, fusese un mic păstor, meserie pe care tatăl său l-a învățat încă de când era copil. De aceea, Giovanni a găsit repede de muncă atunci când a avut nevoie. „Aceste oi sunt de la o companie din Torino, împreună cu ele mă mișc fără grabă, pe jos, de-a lungul drumurilor provinciale. Vom rămâne în Alessandria încă două sau trei zile și apoi vom pleca pe alte pășuni, proprietăți ale companiei pentru care lucrez. Noaptea dorm într-un camper pe care îl mut cu ajutorul șefului meu care vine să-mi dea o mână de ajutor când am nevoie. Dacă mi-e dor de o viață sedentară? Nu, îmi place ceea ce fac, am tot ce îmi trebuie pentru a trăi și nu mai am nevoie de altceva. Dacă am o familie? Desigur, sunt căsătorit și am un copil. Soția și fiica mea trăiesc în România și, din fericire, ne vedem destul de des.”

Dar Giovanni nu este singur, cu el este în permanență Zorro, un câine care îi este de mare ajutor păstorului român. „Unul dintre cele mai frumoase momente? Când se nasc mieii”, povestește Giovanni și este greu să nu-i dai dreptate.

„Giovanni”, păstorul român despre care scriu italienii: „În ciuda tehnologiei și a luxului din zilele noastre, el a ales să fie păstor”
Păstoritul este o activitate în care munca adevărată, truda și greutățile sunt recompensate de mulțumirea de a trăi în aer liber și în mijlocul naturii, satisfacția de a face una dintre cele mai vechi meserii din lume și care este pe cale de dispariție. Iar ciobanii noștri mioritici, au lăsat Carpații pentru a se împrăștia peste tot în lume unde este încă nevoie de simplitatea și modestia unei munci fără timp, desprinsă parcă din poveste, într-o epocă de mari transformări în toate domeniile economice și sociale. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Andrei Dumiter, inclus de LPF în „11” ideal al etapei a V-a din SuperLigă!

Tuesday, 18 August 2026

Pentru evoluția pe care a avut-o, încununată și cu două goluri în poarta FCSB, atacantul Andrei Dumiter a fost inclus de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) în „11” i...

Un bebeluș diagnosticat cu malformații congenitale transferat de la Botoșani la București în sistem mixt! (Video)

Tuesday, 18 August 2026

Un nou-născut în vârstă de 8 zile, diagnosticat cu malformații congenitale și internat la Maternitatea Botoșani, a primit aviz pentru transfer la Spitalul Clinic de Urgență pentru C...

Mandatul primarului din Drăgușeni a încetat de drept, încă se află sub măsura controlului judiciar!

Tuesday, 18 August 2026

Având în vedere măsura controlului judiciar dispusă în ceea ce îl privește pe primarul comunei Drăgușeni, județul Botoșani, domnul Nechita Eugen, începând cu...