Programul și regulile pentru eliberarea cazierelor judiciare și a certificatelor de integritate

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani face o serie de recomandări privind solicitările de eliberare a cazierelor și a adeverințelor de integritate, în contextul necesității prevenirii răspândirii noului coronavirus.
    
„Doar pentru motive temeinic fundamentate ce urmează a fi menționate pe cerere, urmează a fi soluționate cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar/adeverințelor de integritate comportamentală primite prin email sau ghişeu, conform programului stabilit”, spun reprezentanții IPJ Botoșani.

 

În conformitate cu art. 4 al.5 din Legea 55/15.05.2020, „Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

Instituțția face apel către cetățeni ca prezentarea la ghișeul de relații cu publicul să se realizeze numai în situații urgente, când certificatul de cazier judiciar/de integritate comportamentală este absolut necesar, iar obținerea acestuia nu poate fi amânată până la stabilizarea situației.
.
„Recomandăm tuturor persoanelor care doresc să obțină certificatul de cazier judiciar în vederea depunerii la dosare de concurs, angajare, licitație, etc. , la instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice (primării, instituții din sistemul de învațământ, sanătate, S.R.P.C.I.V., D.G.A.S.P.C., etc.) să solicite acestor instituții obținerea extrasului de pe cazierul judiciar sau a certificatului de integritate comportamentală, în baza consimțământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice, în acest fel cetățeanul nemaifiind obligat să se prezinte la ghișeu pentru solicitarea / eliberarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală”, mai arată reprezentații IPJ.

Pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus (COVID-19) și în conformitate cu recomandările conducerii D.C.J.S.E.O. privind reducerea activității la ghișeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar, la nivelul I.P.J./DGPMB au fost luate următoarelor măsuri:

În vederea limitării timpului de contact, transmiterea următoarelor tipuri de cereri depuse de alte persoane decât cele prevăzute la punctul 1: 
- cereri de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoane fizice
- cereri de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoane juridice
- cereri de eliberare a certificatelor de integritate comportamentală
- se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@bt.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

Pentru evitarea producerii aglomerației la ghișeu, recomandăm cetățenilor care nu dețin cunoștințe tehnice care să le permită transmiterea prin e-mail a documentelor mai sus amintite, să se prezinte la ghișeu conform programului prezentat la punctul 4, cu CERERILE de eliberare a certificatelor de cazier judiciar sau integritate comportamentală, GATA COMPLETATE conform modelelor de mai jos.

- cereri de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoane fizice: https://www.politiaromana.ro/files/subpages_files/pf_cerere_certificat_cu_timpi.doc

- cereri de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoane juridice: https://www.politiaromana.ro/files/subpages_files/pj_cerere_certificat_cu_timpi.doc
- model împuternicire persoană juridică: https://www.politiaromana.ro/files/subpages_files/38_pj_model_imputernicire.doc 
- cereri de eliberare a certificatelor de integritate comportamentală: https://gl.politiaromana.ro/files/pages_files/cerere_certificat_integritate.doc

Programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

IPJ Botoșani:
LUNI-JOI, între orele 08:30-13:00 și 14:00-15:00, iar VINERI, între orele 08:30-14:00.

Poliția Municipiului Dorohoi
Luni-vineri între orele 09.00-11.00

Poliția orașului Săveni
Luni- vineri între orele 9.00-11.00

Poliția orașului Darabani
Luni-vineri între orele 9.00-11.00.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...