Fiecare început de an şcolar ar trebui să fie o bucurie pentru orice elev care trece pragul şcolii, bucurie alături de cei dragi, în primul rând alături de părinți.
Pe parcursul carierei mele de dascăl m-am confruntat cu astfel de cazuri, unele dintre ele foarte greu de gestionat. În general, încerc să fiu ca o a doua mamă pentru toţi copiii din clasa mea, dar aceşti copii au necesitat o atenţie cu totul şi cu totul deosebită. Ei se confruntă cu stări emoţionale negative: devin trişti, se simt izolaţi, plâng, au sentimente de insecuritate.
Există două situaţii: atunci când doar un părinte pleacă şi cea în care pleacă ambii părinţi, copilul fiind lăsat în grijă altor rude. Nu mi-am permis niciodată să-i întreb pe acei părinţi dacă au cerut şi părerea copiilor atunci când au luat hotărârea de a pleca. De un lucru sunt sigură, majoritatea părinţilor motivează plecarea lor, în faţa copiilor, ca fiind aceea de a aduce bani.
Scăderea preocupărilor pentru şcoală şi inexistenţa unei pregătiri extraşcolare sunt consecinţe indirecte ale plecării părinţilor în străinătate, apărute din cauza lipsei de supraveghere din partea familiei şi pe fondul privării de afectivitate parentală. De obicei copiii rămân în grija bunicilor, care fiind bătrâni nu au capacitatea de a-i supraveghea, de a exercita un control asupra lor, dar nici competenta de a-i sprijini în activităţile şcolare.
O întâmplare care m-a marcat foarte tare a avut loc în urmă cu opt ani, când un copil din clasa mea s-a manifestat într-un mod de neînţeles pentru părinţii şi bunicii lui, care considerau că are tot ce-şi doreşte şi sub nicio formă n-ar fi trebuit să procedeze aşa, a scris pentru agenția Diaspora Azi – APDA, prof. Doina Chirodea.
"În dimineaţa în care mama sa a plecat la munca în Italia, a fugit de la şcoală"
În dimineaţa în care mama sa a plecat la munca în Italia, a fugit de la şcoală. După ce s-a terminat pauză şi toţi copiii s-au întors în clasă, am constat că el lipsea. Am anunţat imediat bunicii, am plecat la ei acasă şi am început, împreună cu alte persoane să-l căutăm. Nu-l văzuse nimeni, nu aveam deloc indicii unde ar putea fi. Toţi prietenii şi colegii lui erau la şcoală. El locuia împreună cu fratele lui mai mare, la bunici. După ce am căutat în toate locurile unde ar fi putut să se ascundă, eu am insistat la bunici să căutăm şi în casa unde locuia el cu părinţii. Bunica nu a fost de acord, spunând că nepotul ei nu suportă să meargă acolo, deoarece nu e mama lui acolo. Iniţial am înţeles motivaţia bunicii, apoi am insistat să căutăm totuşi şi acolo. Trecuseră patru ore şi eram extenuaţi şi fizic, dar mai ales psihic. După ce am căutat peste tot şi negăsindu-l, bunicul s-a aşezat pe pat şi a izbucnit în plâns, eu şi bunica am ieşit în curte şi ne-am aşezat pe o bancă. La un moment dat l-am auzit pe bunic strigând foarte tare. Am crezut că i se făcuse rău şi am alergat la el. Când am ajuns în cameră, l-am văzut pe Florin în braţele lui. Am rămas şocată, copilul se ascunsese în acea cameră în dulapul în care mama să îşi ţinea hainele. Ne-a spus că i se făcuse milă de bunicul lui, pe care îl iubeşte foarte mult, şi de aceea a ieşit. Ţinea în mâini o haină de-a mamei sale. L-am luat în braţe şi el mi-a şoptit la ureche: “Doamnă, n-o să mai vin la şcoala pentru ca vor rade copiii de mine.” I-am răspuns tot în şoaptă, la ureche: “Ba da, o să vii, pentru cât tu eşti eroul meu, pentru totdeauna!” Aceasta a fost o întâmplare cu happy end, dar au fost situaţii în ţară, unde au avut loc adevărate tragedii.
Oricât aş fi combătuta, am susţinut şi voi susţine în continuare, ca aceşti copii rămân marcaţi pentru tot restul vieţii, şi ca tot binele din lume nu poate compensa dragostea părinţilor.
Acum, când porţile şcolilor se deschid iar, le doresc tuturor copiilor, mult succes şi să fie înconjuraţi cu o nemărginită dragoste!
În majoritatea cazurilor, randamentul şcolar scade din cauza absenţei suportului şi încurajării din partea părinţilor, dar am avut şi cazuri când copiii au devenit mai responsabili în pregătirea temelor, din dorinţa de a recompensa efortul părinţilor de a munci peste hotare, însă sufleteşte, erau la fel de afectaţi ca şi cei care nu învăţau.
Prof. Doina Chirodea pentru APDA