Poveștile muncitorilor se petrec pe șantierele belgiene, dar încep în satele fără acces feroviar din Vaslui, în sărăcia din Botoșani, de unde familii întregi au plecat în străinătate, în grădinile din Olt, unde țăranii cultivă legume pe care le vând apoi pe nimic.
Ghiță – Gheorghe Chiponca – are 44 de ani și e din satul Albești, județul Botoșani. A lucrat 15 ani în România la hidroizolații din șantier în șantier, din oraș în oraș, așa cum se muncește în construcții. În 2019 a plecat în Belgia la firma de hidroizolații Roteam, înființată de trei frați din Craiova, iar doi ani mai târziu l-a adus și pe fratele lui mai mare, Mihai.
(Gheorghe Chiponca, pe un șantier din Zellik, Belgia, 2024. Foto: Teleleu.eu)
În România, ultimul salariu al lui Ghiță a fost 2.800 de lei pe lună, în timp ce în Belgia câștigă peste 3.000 de euro. Programul e dur, pentru că trebuie să se trezească în fiecare dimineață la 4.30-5.00, dar e mulțumit financiar.
Zile bune și zile rele!
Viața aspră din construcții i-a afectat însă sănătatea: în primul an de muncă în Belgia, în timp ce era pe șantier, a avut dureri atât de mari de stomac, încât l-a luat salvarea. A fost operat de ulcer și trei luni a respectat indicațiile medicului – mâncare de regim, fără alcool, fără țigări –, dar pe urmă s-a reîntors la stilul lui de viață și acum are iar dureri, scrie Teleleu.eu în documentarul ”Pe șantierele din Belgia se construiește în limba română”.
„Noi pe șantier mâncăm hrană rece: o conservă, un cârnat, o brânză, că nu vine nimeni cu ciorbă”, spune Ghiță. „Sunt zile bune și zile rele, când te enervezi și spui: Gata, mai stau puțin și plec! Dar după aia îți revii, cam așa e toată lumea.”
Au fugit de sărăcie
Fratele său, Mihai Chiponca, 46 de ani, povestește cum el și Ghiță au plecat de acasă la începutul anilor 2000 ca să scape de sărăcia din Moldova. „Ai noștri aveau pământ și animale: cai, vaci, oi. Cu asta ne descurcam, vindeam lapte și brânză. Atunci, după Revoluție, toată lumea primise pământurile înapoi.”
(Mihai Chiponca, pe un șantier din Zellik, Belgia, 2024. Foto: Teleleu.eu)
Nu au găsit de lucru la Botoșani, așa că au plecat prin țară să muncească în construcții: Bistrița, Galați, Brăila, Constanța, Craiova, București, Pitești, Ploiești, Drobeta-Turnu Severin, Reșița, Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Zalău, Sibiu, Brașov, Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca. Sunt doar localitățile pe care și le amintește, dar au fost atât de multe șantiere, atât de multe cazări de muncitori în care au locuit săptămâni, luni, ani împreună cu bărbați din toate colțurile țării, fără să aibă răgazul să-și construiască o viață sau un acasă.
„Mie nu-mi lipsește casa, mie-mi lipsește cine mă întâmpină acasă”
„Mie nu-mi lipsește casa, mie-mi lipsește cine mă întâmpină acasă”, spune Mihai. „Două relații am pierdut pe chestia asta, pe plecat prin țară și umblătură: du-te-ncolo, vino-ncoace, vezi că vin mâine, vin poimâine. N-am fost căsătorit și-mi pare rău că n-am făcut pasul ăsta; poate atunci eram un pic mai responsabil și nu mai umblam așa teleleu până la urmă pentru bani.”
„Nu plecam pentru distracție, nu mă duceam de dragul de a merge la Cluj sau la Bruxelles. Dacă aveam pe cineva acasă, era altceva. Poate restrângeam modul de gândire, poate mă trăgea de mânecă: Trebuie să stai cu mine.”
„Acum am 46 de ani; timpul trece. Dacă îmi iau o femeie și fac un copil, o să zică la grădiniță «E bunicul» și aia nu prea e în regulă. Eu poate o să mă duc pe lumea ailaltă și copilul o să rămână singur. Pentru că dacă stau aici (în Belgia), nu o să ajung la pensie.”
Mihai și Ghiță au ieșit prima dată din țară în anii 2005-2006, când au fost împreună cu un cumnat în Germania să lucreze în agricultură. Deși au călătorit în atâtea orașe, nu au avut niciodată timp să le viziteze, relatează sursa citată.
În Germania au lucrat lângă Köln, dar nu s-au plimbat prin centrul vechi sau prin grădina botanică, nu au văzut catedrala, nu au traversat podul Hohenzollern. „Era un program infernal”, spune Mihai. „Culegeam căpșuni și fructe de pădure și erau foarte multe, nici nu te lăsa să dormi. La 5.30 trebuia să fii în câmp și lucrai cât vroia el.”
În Bruxelles, unde trăiesc și lucrează de cinci ani (Ghiță), respectiv trei ani (Mihai), nu au fost niciodată în Grand-Place, nu au văzut primăria și Maison du Roi, nu au vizitat ciocolateriile celebre și nu și-au dat voie să fie turiști.
„Știi de ce?”, spune Mihai. „Uite unde suntem acum: în Zaventem (cazările muncitorilor români sunt într-o suburbie, la 12 kilometri de centrul orașului). E duminică (singura zi liberă). Duminica trebuie să mă duc să-mi iau un pui, ceapă, banane, iaurt, o smântână – ce-mi mai trebuie pe aici.”
Botoșănenii din lumea mare!
Mulți dintre cunoscuții și prietenii lor din Albești sunt plecați la muncă în străinătate; se întâlnesc uneori pe șantierele din Belgia sau în fermele din Germania. „Am un vecin care e în Spania de 13 ani”, spune Mihai. „Mai am un prieten bun care a fost vreo opt ani în Portugalia, acum e prin Spania de vreo cinci. Am pe cumnată-meu care are vreo 12 ani în Germania; a venit acasă un an și acum e iar în Germania cu copiii lui amândoi. Asta e numai strada mea. Am mai sus niște vecini care sunt în Germania de vreo opt ani, lucrează tot la acoperișuri (ca mine). Sunt mulți – sunt mulți.”