Polițiștii au răspuns la peste 200 de apeluri 112. Au fost reținute permise de conducere și certificate de înmatriculare

În perioada 27 noiembrie - 1 decembrie polițiștii botoșăneni au fost prezenți în teren și au acționat pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și limitarea efectelor pandemiei de Covid-19, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

În această perioadă, polițiștii au intervenit la peste 200 de sesizări efectuate prin apel 112, luând măsurile necesare conform prevederilor legale.

 

De asemenea, polițiștii rutieri au aplicat 252 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 91.000 de lei, fiind reținute 34 de permise de conducere și 13 certificate de înmatriculare.

Potrivit oamenilor legii, pe 27 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe raza localității Corni, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, afirmă Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Premieră la Botoșani: Ella Nistor oferă publicului un spectacol despre satul bunicilor. „Este o reîntoarcere la rădăcini” (Foto, Video)

astăzi, 12:13

„Satul e țara. Satul e tezaurul de adevăr și de poezie în care se păstrează neprefăcut și viu sufletul nostru etnic. Acolo e tradiția și folclorul...”, afirma în 1928 ...

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...