Polițiștii au participat la taberele organizate de Crucea Roșie din Botoșani pentru a-i învăța pe elevi despre cyberbullying

În această vară, polițiștii Biroului Siguranța Școlară desfășoară la nivelul județului, Campania inițiată de către Poliția Română pentru prevenirea cyberbullyingului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private.

În zilele de 25 și 26 iulie, polițiștii de siguranță școlară au desfășurat acțiuni preventive în scopul creșterii gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de cyberbullying și a infracțiunii de violare a vieții private.

Polițiștii s-au întâlnit cu copiii participanți la activități extrașcolare în tabere organizate de Crucea Roșie Română – filiala Botoșani în comuna Mihai Eminescu și respectiv Parohia ”Acoperământul Maicii Domnului” Doina în comuna Răuseni.

 

Au fost purtate discuții despre formele pe care le poate îmbrăca cyberbullyingul („gossip”, „exclusion”, „harassment”, „comments”, etc..), cât și despre consecințele adoptării unui asemenea comportament în mediul online, respectiv modul de a evita victimizarea prin aceste manifestări.

În mod deosebit, toate întâlnirile focusează încurajarea dialogului, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă copiii/tinerii în mediul on-line (platformele de socializare sau mesagerie).

La finalul activităților, în scopul evaluării permanente a modului de abordare a activităților preventive, copiii prezenți au completat chestionare de feedback.   

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...

Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO

astăzi, 10:55

S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...