Patru botoșăneni amendați după ce au sunat la 112 din motive puerile, precum gălăgia făcută de nepoți și comportamentul partenerului

Patru botoșăneni amendați după ce au sunat la 112 din motive puerile, precum gălăgia făcută de nepoți și comportamentul partenerului

Patru botoșăneni au fost sancționați pentru apelarea nejustificată a numărului de urgență 112, în ultimele 24 de ore, aceștia reclamând inconveniente puerile.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), în intervalul temporal menționat, forțele de ordine au intervenit pentru 34 de sesizări primite prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență. Ca urmare, polițiștii au întocmit 12 dosare penale și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale  în valoare de peste 2.700 de lei. Dintre acestea, patru sancțiuni au fost aplicate pentru apelarea nejustificată a numărului 112.

„Alertarea falsă este utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenției forțelor specializate, fără a fi înregistrată vreo urgență. De exemplu, în cursul acestui an, au fost cetățeni care au apelat 112 pentru a sesiza evenimente care nu reprezentau o urgență, cum ar fi: pentru faptul că îi deranjează nepoții, întrucât fac gălăgie și nu pot să doarmă; nu și-au găsit cheile de la ușa de acces; și-au uitat buletinul la o instituție publică; partenerul nu dorea să-și ia tratamentul; au uitat unde și-au parcat autoturismul etc.”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Apelarea nejustificată a numărului de urgență constituie contravenție și se sancționează cu amendă de până la 4.000 de lei.

 

Spune-ne opinia ta