Liceeni și părinți instruiți de polițiști cu privire la infracțiunile informatice și răspunderea penală a minorilor

Liceeni și părinți instruiți de polițiști cu privire la infracțiunile informatice și răspunderea penală a minorilor

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, miercuri, la Liceul Teoretic „Doctor Mihai Ciucă” din Săveni, mai multe activități de informare privind prevenirea victimizării prin infracțiuni informatice și răspunderea penală a minorilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

„Siguranța pe Internet a fost un subiect dezbătut de polițiști cu elevii. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunțarea părinților despre intenția unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane și anunțarea acestor incidente”, se arată într-o informare remisă de IPJ Botoșani.

Potrivit sursei citate, în acest context, polițiștii au participat și la un lectorat cu părinții, ocazie cu care s-au purtat discuții și s-au făcut recomandări pentru a putea recunoaște și ajuta adolescenții în caz de victimizare. De asemenea, au fost explicate exemple concrete de situații în care minorii pot răspunde penal și care sunt consecințele unor astfel de fapte pentru aceștia.

„Activități similare vor avea loc și la nivelul altor unități școlare din județ”, au precizat reprezentanții IPJ.


 

 

Spune-ne opinia ta