Părintele Hrisostom s-a întors la Mănăstirea Secu: "Vă cer în mod public iertare"

După o absență de câteva luni, părintele Hrisostom Filipescu a revenit în România și s-a întors la Mănăstirea Secu. Acest lucru a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Părintele Constantin Sturzu, care a fost jignit și pus la zid imediat după dispariția părintelui Hrisostom, a comunicat oficial: ”Având în vedere numeroasele interpelări pe această temă, pot confirma oficial că mesajul de mai jos este al Părintelui Hrisostom Filipescu, care acum se află în obștea mănăstirii sale de metanie de la Secu (Neamț). M-aș bucura dacă i-ați respecta dorința Părintelui. Are nevoie de liniște și de rugăciune.
Și sper că, cu această ocazie, s-a pus punct tuturor speculațiilor pe această temă și că s-a înțeles că nu am făcut decât să spun adevărul. Celor ce m-au calomniat, jignit, amenințat cu tot soiul de lucruri pentru declarațiile mele le spun că nu e nevoie să-și mai ceară iertare, i-am iertat tot de atunci. Sper că s-a înțeles însă măcar acum că, în calitate de purtător de cuvânt, eram obligat să mă pronunț pe acest subiect ce căpătase amploare publică și crease multă sminteală (spun asta pentru cei mă acuză că nu am „acoperit” pe fratele meu precum făceau Părinții din Pateric)”.

 

Părintele Hrisostom a suferit o cădere psihică în luna octombrie a anului trecut, când a plecat de la Schitul Țibucani în Germania. El a urmat tratament de specialitate, timp în care le-a cerut autorităților din Germania să nu comunice nimănui unde se află.

Acum, după întoarcerea la Secu, le cere credincioșilor să-i îngăduie liniștea de care are nevoie, printr-un mesaj scris pe blogul său:

”Iubiți credincioși și dragi prieteni. Cu ajutorul lui Dumnezeu, după perioada de absență, am ajuns cu bine în țară. Sunt sănătos și în ascultare față de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Pentru o vreme mă voi întoarce în Mănăstirea Secu, mănăstirea mea de metanie și v-aș fi foarte recunoscător dacă mi-ați putea îngădui liniștea duhovnicească, specifică rânduielilor monahale.
Vă cer în mod public iertare pentru toate mesajele smintitoare apărute pe diferitele rețele de socializare. Acestea au fost cauzate de un episod neplăcut survenit pe fond de epuizare fizică și psihică, care a deteriorat temporar starea mea de sănătate. Din mila lui Dumnezeu lucrurile își vor relua făgașul firesc.
Să ne întâlnim în rugăciune, acolo unde sufletele noastre își vorbesc altfel! Să ne ajute Dumnezeu să avem cu toții un post cu mult folos duhovnicesc!
Cu rugăciune și binecuvântare,
Părintele Hrisostom Filipescu”.


sursa: mesagerulneamt.ro

Citeste si Cazul călugărului Hrisostom Filipescu, dispărut de mai multe zile: a fost dat în urmărire națională, după ce poliția Neamț s-a autosesizat

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Servicii educaționale lansate în județul Botoșani printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană! (Foto)

Tuesday, 16 September 2025

Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, a organizat două evenimente de lansar...

Atenție, Cod Galben de instabilitate atmosferică în mai multe localități din Botoșani!

Tuesday, 16 September 2025

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting de tip cod galben de ploi pentru o parte din județul Botoșani, astăzi, până la ora 21:00. Localitățile vizate s...

Tânăr din Botoșani, prins la volan cu numerele de la mașină expirate!

Tuesday, 16 September 2025

La data de 15 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, în municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un tânăr, de 26 de ani...