Ordin de protecție emis de polițiști, după ce o tânără a fost amenințată și lovită de propria mamă

O tânără, în vârstă de 20 de ani, a obținut ordin de protecție provizoriu, după ce aceasta a fost amenințată și lovită chiar de propria mamă.

S-a întâmplat în județul vecin. Tânăra s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Rădăuți, din județul Suceava, și a sesizat faptul că vineri, în jurul orei 20:45, a fost lovită și amenințată cu acte de violență de către mama sa, în vârstă de 54 de ani.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că tânăra locuiește singură într-un apartament proprietatea mamei sale, situat în municipiul Rădăuți. Din luna decembrie a anului 2022, tânăra are o relație de prietenie cu un băiat, lucru cu care mama sa nu este de acord, astfel între acestea au avut loc mai multe discuții contradictorii.

 

Vineri seară, în jurul orei 20:45, în timp ce tânăra de 20 ani se întorcea de la muncă, s-a întâlnit pe stradă cu mama sa, iscându-se un conflict, femeia de 54 de ani lovind-o pe fiica sa și adresându-i amenințări care i-au creat o stare de temere.

„În urma completării formularului de evaluare a riscului s-a stabilit faptul că există risc asupra vieții și integrității victimei, astfel că polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile”, precizează reprezentanții IPJ Suceava.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „amenințare ” și „violență în familie”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit: Infecţiile care cresc riscul de boală

astăzi, 13:12

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit pentru că are legătură cu infecţii cauzate de virusuri. Sunt datele unui studiu realizat la nivel mondial. Peste 2 milioane de cazuri de cance...

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...