20 de ani de activitate sindicală în domeniul asistenței sociale marcați de FNS „Pro Asist” la Botoșani (foto, video)

Federația Națională Sindicală din Asistență Socială și Protecția Copilului „Pro Asist” a aniversat, sâmbătă dimineață, 20 de ani de activitate în slujba angajaților din sectorul de activitate „asistență socială”.

Federaţia şi-a început activitatea în anul 2003 cu sediul în Râmnicu Vâlcea, fiind înfiinţată iniţial din lucrători în domeniul protecţiei copilului şi a cuprins din anul 2005 şi membri de sindicat din domeniul asistenţei sociale. A fost înființată de către Sindicatul „Impact” din Botoșani, alături de Sindicatul pentru Drepturile Copiilor din Vâlcea. În prezent federaţia are sediul în Botoșani, cuprinde sindicate membre din 18 judeţe, având un număr de aproximativ 8.000 de membri.

 

FNS „Pro Asist” este afiliată Confederației Naționale Sindicale „CNS CARTEL ALFA”.

La evenimentul aniversar de astăzi au participat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean din Botoșani, Paula Berențan, subprefect al județului Botoșani, Bogdan Iuliu Hossu, președintele CNS „Cartel Alfa”, Liviu Apostoiu, prim-vicepreședinte al CNS „Cartel Alfa”, și reprezentanți ai organizațiilor profesionale și politice, dar și ai societății civile.

Vă mulțumesc foarte mult pentru invitația de a participa la acest Consiliu Național al celei mai reprezentantive Federații Sindicale din domeniul asistenței sociale și pentru protecția copilului. Încep prin a vă ura un sincer la mulți ani, multă sănătate și putere de muncă atât dumneavoastră, cât și membrii de sindicat pe care îi reprezentanți. Spun eu că trebuie să faceți în continuare lucruri bune pentru ei, pentru că ați reușit foarte multe în ultimii 20 de ani. Ați reușit să aveți o mișcare sindicală puternică, iar rolul sindicatelor în definitiv este acela de proteja interesele salariațiilor în fața angajatorilor...”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean (CJ) din Botoșani.

Și președintele CNS „Cartel Alfa”, prezent la aniversare, le-a transmis gândurile sale de bine.

„Un pas important pe care l-a făcut Federația, împreună cu Confederația, este separarea activității dumneavoastră de activitatea din sănătate. În sensul în care asistența socială a ajuns un domeniu separat în care se poate face contract colectiv pe specialitatea dumneavoastră. Ceea ce este important pentru dumneavoastră și nu este rezolvat este standardul ocupațional în domeniu, adică pentru funcția, profesia de asistent social care este important pentru a fi definită. Nu orice persoană poate, în același timp, să îndeplinească calificările, adică meseria pe care dvs o prestați și care înseamnă, pe de o parte, o meserie, iar pe de altă parte, o dedicare sufletească pentru activitatea respectivă...”, a declarat Bogdan Iuliu Hossu, președintele CNS „Cartel Alfa”.

După ce invitații le-au transmis gândurile lor la ceas aniversar, activitatea a continuat cu prezentarea raportului de activitate în perioada iunie – august 2023 și dezbaterea proiectelor de pe ordinea de zi. De asemenea, ulterior s-au votat persoanele care să facă parte din Biroul Executiv al Federației și s-a ales comisia de cenzori și de femei.

Declarațiile complete pot fi ascultate în videoclipurile de mai jos.




 

 

 

 

 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Sute de alergători din întreaga țară au venit la Botoșani pentru Maratonul Nordului! (Foto, Video)

Sunday, 14 June 2026

Weekend-ul 13 – 14 iunie a fost sub semnul sportului la Botoșani. Sâmbătă și duminică a avut loc Maratonului Nordului, eveniment aflat la ediția cu numărul II și care se bucură de...

Tânărul botoșănean șef de promoție la Facultatea de Medicină Veterinară: „A fost a doua mea casă” (Foto)

Thursday, 11 June 2026

Andrei Scumpieriu este un tânăr botoșănean care, după șase ani de facultate și muncă susținută, a reușit o performanță nu chiar ușor de atins. Aceea de a fi șef de promoție la Fac...

Au trecut indemnizațiile membrilor CA-ului de la Nova Apaserv, 3.500 de lei aprobați! (Foto, Video)

Wednesday, 10 June 2026

După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Botoșani, indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație din cadru...