Profesorul Marcel Bartic a publicat recent un text emoționant pe Facebook, în care aduce un omagiu mamelor românce plecate la muncă în Italia, cunoscute sub termenul de „badante”.
În postarea sa, descrie în detaliu viața grea și sacrificiile acestor femei care îngrijesc persoane în vârstă pentru a asigura un trai mai bun familiilor lor rămase în țară și îndeosebi copiilor lor, care în aceste zile au susținut examenul de bacalaureat:
”Bacalaureatul badantelor
Badanta este un termen care se referă la femeile plecate în Italia pentru a avea grijă de persoane mai în vârstă.
Au grijă de ei adică îi cară din pat la baie, îi spală, le aduc masa, îi îmbracă, îi dezbracă, îi plimbă, au grijă să le dea medicamentele la timp. Fac curat în casă, pun la spălat, fac cumpărături, fac mâncare. Dacă e nevoie, supraveghează și copiii din casă, îi duc la școală, la grădiniță, le pregătesc pachețelul, îi șterg de muci sau le schimbă pamperșii.
Nu de puține ori, o badantă își mai ia de lucru pe la alte familii. Servicii de curățenie, ca baby-sitter, orice ar mai putea aduce cincizeci, o sută de euro în plus pe săptămână. A fost o vreme în care badantele nu aveau soggiorno adică acel document care le permitea să muncească legal. Unele dintre ele nu ieșeau cu lunile din casă să nu le prindă carabinierii și să le trimită inapoi în România. Nu reușeau să sune acasă decât o dată, de două ori pe săptămână. Au fost momente în care angajatorii nu le-au plătit la timp sau nu le-au mai dat banii deloc și le-au dat afară din casă.
O badantă are, de obicei, unul, doi sau trei copii acasă. Acasă în România. Decizia de a pleca la muncă în străinătate e ceva ce te sfâșie pe dinăuntru și numai cine nu a trecut prin dilema "școală sau pâine" n-ar înțelege. Te urci în nenorocitul ăla de autocar și îți lași jumătate de suflet în autogara aia mizerabilă din Roman, Pașcani, Videle, Botoșani sau Târgu Neamț. Te uiți cum îți fac copiii cu mâna, bocești tot drumul până la Ancona sau Bologna și te rogi la toți dumnezeii de pe lumea asta să ți-i țină sănătoși și sa nu se lase de școală.
Să nu se lase de școală.
Pentru o badantă fiecare telefon de Acasă este un eveniment în sine. Fiecare detaliu povestit de copii, de familie devine o sursă inepuizabilă de scenarii, teorii, spaime și gânduri. Dacă nu e bine? Dacă nu ia examenul? Oare are cu ce să se îmbrace la festivitate? O fi mers la stomatolog cum i-am spus? Nopți întregi pierdute cu calcule, cu planuri puse pe hârtie, cu bănuții primiți numărați și răsnumărați de o mie de ori. S-ajungă de rata la bancă, să cumpere o centrală nouă, să-i cumpere ghete de iarnă celui mic.
O badantă se învinovățește și își face o mie de reproșuri pe zi. Poate nu trebuia să plece. Poate era mai bine să rămână acasă, să se asigure că învață copilul, să stea lângă el, să-l încurajeze, să-l certe, să-i ia meditatori, să rupă cu dinții din lumea asta doar să-l vadă că are un pic de școală.
Un pic mai multă școală.
Unei badante i se poate întâmpla la un moment dat ca, undeva pe la începutul lunii iulie, să primească un telefon de Acasă. Ascultă câteva minute, i se luminează fața dintr-odată după care începe să sară în sus într-un acces de bucurie necontrolată nedumerind trecătorii din apropiere. După care se așează pe o bancă și bocește în neștire vreo jumătate de oră timp în care, de la celalalt capăt al firului, se aude întrerupt
"Am luat bacul, mama! L-am luat! Am reușit!"
Badanta este omul care, din momentul ăla, este sigură că măcar copilul nu va mai ajunge să care bătrânii în spate la baie, să-i îmbrace, să-i dezbrace, să le dea medicamentele la timp, să curețe jegul după alții, să stea cu lunile închis undeva departe de cei dragi. E sigură, crede cu toată ființa ei că vocea aia pe care o aude la telefon va avea o șansă să-și facă un viitor mai bun și că toți anii ăia în care și-a văzut copiii doar în poze nu au fost de pomană.
În seara asta, închin un gând bun și un pahar de vin în semn de recunoștință pentru toate mamele care au trecut prin această experiență. Pentru toate femeile care si-au lăsat o jumătate de suflet în autogările mizerabile din Bacău, Botoșani, Ploiești, Satu Mare, Iași, Vaslui sau Mizil pentru a le da o șansă copiilor lor.
Badantele sunt eroinele neștiute ale școlii românești”.
Marcel Bartic este un profesor de istorie și un cunoscut activist în domeniul educației din România.