Monstruos: Fetița de 11 ani din Botoșani, abuzată sexual de propriul bunic cu știința părinților

Este anchetă într-o comună din județul Botoșani, după ce o copilă în vârstă de 11 ani ar fi fost abuzată sexual de bunicul ei. Grav este că faptele ar fi ajuns încă de acum doi ani la urechile părinților, însă aceștia au tăcut. 

Familia era în atenția autorităților locale pentru alte probleme, însă Asistența Socială nu a făcut nimic.

În comuna de lângă Botoșani, familia cu doi copii era cunoscută cu probleme. Atât părinții copilei abuzate, cât și bunicul fetitei, un bărbat în vârstă de 71 de ani, sunt mari consumatori de băuturi alcoolice.

Potrivit stirileprotv.ro, victima ar fost obligată, încă de acum doi ani, să doarmă dezbrăcată cu bătrânul, care o atingea în zonele intime.

 

În cele din urmă, tatăl este cel care a sunat  la 112. Iar din ceea ce le-a spus polițiștilor reiese că atât el, cât și soția știau despre suferințele îndurate de fetiță. Dar au păstrat tăcerea.

Tot de acum doi ani, și Asistența Socială din comună trebuia să monitorizeze familia, pentru că mama copilei avea un ordin de protecție din cauza bătăilor primite de la soț.

Numai că autoritatea locală s-a mulțumit cu o anchetă socială din birou și, spune primarul, cum fetițele nu erau bătute, nu a fost sesizată mai departe Protecția Copilului.


”Fetița a fost obiectul unui abuz de natură sexuală”

Voicu Murariu, primar: Nu am știut că fetele sunt în pericol. Chiar dacă între părinți erau bătăi, fetele nu au fost agresate.

Reporter: Totuși, acolo un abuz psihic există.

Voicu Murariu: Psihic, normal. Când ești copil și vezi că părinții se bat și țipă, normal că ești afectat.

Reporter: În condițiile astea, nu ați sesizat DGASPC?

Voicu Murariu: Eu, personal, nu am fost acasă la această familie.

Reporter: Dar Asistența Socială?

Voicu Murariu: Nu știu, nu mi-a spus.

Acum, fata se află într-un centru social și a început un program de consiliere psihologică. Cel mai probabil, în zilele următoare, și sora ei, o adolescentă de 15 ani, va fi luată din familie și adusă în centrul respectiv.

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC Botoșani: ”Din primele audieri a rezultat că, într-adevăr, fetița a fost obiectul unui abuz de natură sexuală. Atunci când copiii aceștia cresc într-un mediu abuzator sau sunt neglijați, nu este suficient că nu erau bătuti, ar fi trebuit să fim sesizați pentru că am fi făcut o evaluare”.

Daniela Mitrofan, psiholog: ”Prima dată când se află despre un abuz este important ca autoritățile, familia, să extragă copilul din mediul respectiv, tocmai pentru a nu-l traumatiza. Cu cât copilul stă mai mult, cu atât trauma este mai profundă, e nevoie de mult mai mult de lucru și rănile emoționale sunt imense”.

Bunicul fetei a fost arestat pentru 30 de zile. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...