Mihaela Mihăescu, Scrisoare Deschisă pentru Demnitate: ”Acolo sunt banii care lipsesc la buget!”

La 58 de ani, imobilizată în scaunul cu rotile, autor de carte și președinta uneia dintre cele mai longevive ONG-uri din Botoșani, Mihaela Mihăescu este și unul dintre cei mai inteligenți oameni, de o generozitate pe care au simțit-o de-a lungul vremii semeni din toate categoriile sociale, din Botoșani și din toată România.

Trăiește cu mai puțin de 1.300 de lei pe lună, însă pentru statul român se pare că suma este una ”exorbitantă”, așa încât a decis că persoanele cu invaliditate pot salva bugetul grav afectat al țării.

 

Printr-o Scrisoare Deschisă sinceră, dar deopotrivă demnă, Mihaela Mihăescu solicită conducerii Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) să schimbe abordarea, să privească mai întâi către zonele ”vulnerabile” ale dizabilității (încălcarea legii, neaplicarea ei etc.). Acolo, spune cu fermitate Mihaela Mihăescu, ”sunt banii care lipsesc la buget, nu la noi – beneficiari doar în statistici ai protecției sociale în România”.



Redăm integral Scrisoarea Deschisă către conducerea ANPDPD:

”Stimată doamnă președinte ANPDPD - Alexandra Zară,

Sunt utilizator de fotoliu rulant. Locuiesc singură și mă străduiesc să trăiesc demn și decent cu 1281 lei/lună. Am 58 de ani și de 21 sunt voluntar. AJUT! Atunci când eram tânără și aveam oportunitatea de a cumula pensia de invaliditate gradul I cu alte venituri, mă îngrădea legislația. Mă apropii de vârsta a III-a. Toți cei de seama mea rămân singuri, părinții plecându-ne la Dumnezeu.

 

Nu cerem NIMIC, dar bugetul țării NU NOI trebuie să-l sporim. Dacă ați urmări respectarea legii 448/2006 DOAR în privința ACCESIBILIZĂRII, unde amenzile sunt substanțiale, intre 6000 și 12000 lei, atât bugetul țării cât și persoanele cu dizabilități ar avea un câștig real.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) dispune de un CORP DE CONTROL care are sarcina de a verifica modul în care instituțiile și furnizorii de servicii respectă legislația în domeniu.

 

În proporție de 80% instituțiile NU sunt accesibilizate corespunzător sau deloc: hoteluri, notariate, bănci, magazine, piețe, intersecții, trenuri etc. Acolo sunt banii care lipsesc la buget, nu la noi – beneficiari doar în statistici ai protecției sociale în România.

DA, noi, cei cu dizabilități, putem AJUTA BUGETUL ȚĂRII prin instituția dumneavoastră, semnalându-vă locațiile în care nu avem acces, iar CORPUL DE CONTROL poate interveni și sancționa legal. Vă rog, PROTEJAȚI-NE, nu lăsați guvernul să ne sancționeze pe noi, din cei 1281 de lei pe care îi primim lunar.

 

Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

Mihaela Mihăescu – fondator Asociația IHTIS (Botoșani)”

Citește și:

Mihaela Mihăescu și viața ei dedicată semenilor!

Mihaela Mihăescu și viața ei dedicată semenilor!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Părintele profesor Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic ”Sf. Gheorghe” Botoșani: ”Crucea are semnificație numai prin Hristos!” - VIDEO

Monday, 14 September 2026

Pe 14 septembrie, întreaga creștinătate prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci. Aflarea Sfintei Cruci de către Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Ma...

Dinu Mititeanu, Omul-Munte care aduce la Botoșani o poveste despre viață, dragoste și libertate! – FOTO, VIDEO

Friday, 11 September 2026

Publicul cinefil din Botoșani va avea parte, luni seara, de o poveste cum nu a mai auzit vreodată. Este despre a trăi și despre a iubi egal și infinit. Despre cum ceea ce ești te definește și ...

LA MULȚI ANI! Regizorul Alexa Visarion împlinește astăzi 79 de ani! ”Am fost norocos, dar norocul a venit și dintr-o stare de smerenie în raport cu Dumnezeu!”

Friday, 11 September 2026

Alexa Visarion, regizor și scenarist de teatru și film, s-a născut în localitatea Bălușeni, județul Botoșani, la 11 septembrie 1947. Este unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea ...