Mesaj bizar transmis de către un preot din Botoșani: „La biologie putem învăța că trupul este templu al Duhului Sfânt”

Un preot din județ, cunoscut pentru actele sale umanitare, le-a urat elevilor să înceapă noul an școlar cu bine, iar profesorilor să treacă peste „disconfortul material”.

Părintele Partenie Apostoaie, unul dintre cei mai apreciați oameni din Botoșani pentru inițiativele sale de ajutare a celor aflați în nevoie, a transmis, luni, un mesaj cel puțin ciudat cu privire la însemnătatea învățământului.

Redăm, fără a comenta, mesajul transmis de acesta, sosit pe adresa redacției. Sublinierile ne aparțin.

 

Noul an școlar este un nou început, o speranță, cu bucurie, multe întrebări, puține răspunsuri, multe incertitudini, obstacole... și pentru părinți, și pentru profesori, dar mai ales pentru voi, dragi tineri.

Îmi îndrept întâi gândul către părinți pe care îi voi ruga să vă iubească, să își iubească copii(i), pentru că bunătatea este arma cea mai puternică a lumii de aici!

Și apoi să fie ei modele demne de urmat, să fi ei icoane, să fie ei educatorii, profesorii cei mai buni pentru copiii lor! Să fie ei exemple pozitive. Și nu în ultimul rând, părinții să aibă în vedere să îi formeze pe tinerii de astăzi pentru viață. Pentru că examenele, concursurile, competițiile, fac și ele parte din viață. Dar viața este fascinantă, este frumoasă și trebuie cercetată ca atare și trăită la maxim.

Dragi profesori, aveți o misiune deosebită! Și frumoasă și importantă și grea!

Îndemnul meu este să reușiți în primul rând (și îmi doresc să reușiți) să treceți peste disconfortul material, adică să reușiți să treceți de acest obstacol numit salariu.

Să treceți peste tot ceea ce înseamnă act educațional, care de multe ori este plin de birocrație, hârtii și dosare, șamd. Să îi pregătiți pe elevi cu adevărat pentru viață.

Programele sunt  foarte bune, trebuie aplicate. Fiecare avem, la obiectul nostru, responsabilitate deosebită, mai ales dacă avem și examen la acea disciplină. Dar, de exemplu, la Limba română trebuie să îi mai învățăm pe elevi să mai citească și printre rânduri.

La matematică, de exemplu, să își socotească bine zilele, timpul și să știe tânărul de astăzi că o faptă rea făcută astăzi nu poate fi ștearsă de două fapte bune de ieri sau de mâine. Adică să își prețuiască bine timpul și viața.

La bilogie și anatomie putem învăța că trupul este templu al Duhului Sfânt.

La limba străină ce bine ar fi să îi învățăm pe tineri limba veacului viitor, limba smereniei, limba îngerească.

La educație fizică, să spunem că exercițiile sunt forme ale rugăciunii pentru trup.

Nu în ultimul rând, Chimia- relațiile interumane- o chimie și aici.

În multe alte ocazii avem ce să îi învățăm pe tinerii noștri. Nu mai spun de istorie... Tânărul de astăzi  trebuie să fie învățat să știe că nu este supus istoriei, ci el însuși poate să facă istoria!

Cultura civică și toate celelalte discipline, toate orele pot fi înfrumusețate având în centrul atenției tânărul pregătit pentru viață.

Dragi copii, tineri: când intrați în clase și vă veți întâlni, să vă întâlniți bucuroși unii cu alții. Să veniți la școală în fiecare zi cu aceeași bucurie cu care ați plecat în vacanță!

Va veni profesorul, învățătorul, în fața voastră. Vine și el cu problemele lui. Înțelegeți-l, să aveți răbdare cu el, așa cum și profesorii au răbdare cu voi, elevii care veniți la școală cu problemele, universul și preocupările voastre.

Voi să vă pregătiți nu pentru examene, nu pentru părinți, nu pentru a da bine în fața celor mai mari decât voi sau în fața colegilor. Pregătiți-vă pentru voi înșivă!

Știu că fiecare dintre voi doriți să aveți bogății multe! Dar e bine să știți că știința, învățătura, este (hic!) cea mai aleasă, cea mai fină și cea mai greu de dobândit bogăție, dar este o bogăție pe care nu o poate lua nimeni din mintea noastră!

De aceea, aveți încredere, pregătiți-vă pentru viață, evitați răul, faceți binele, implicați-vă în acte de voluntariat.

Vă aștept pe voi și pe părinții voștri și pe profesori la multele activități pe care le avem aici, la Biserica Vovidenia, și care necesită prezența voluntarilor, folosiți bine timpul și nu uitați: Școala, învățătura, sunt momente din viață în care acumulăm ce e mai scump și frumos- ȘTIINȚA!

Vă doresc să aveți un an frumos, fără obstacole greme, fără evenimente neplăcute, să aveți poftă de învățat și disponibilitatea de a fi instruiți pentru viață.

Nu uitați: aveți un sprijin în părinți, în profesori, în preoți, mai ales cei duhovnici, iar noi toți avem un sprijin în Domnul Hristos.

Un an cu multiple și variate succese!”, este mesajul transmis în scris de către preot. Caracterele în roșu dintre paranteze sunt note redacționale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Criza muncitorilor străini blochează companiile din România. Recrutorii propun o soluție de avarie!

Sunday, 20 September 2026

Companiile de recrutare a lucrătorilor din afara Uniunii Europene vin cu o soluție de avarie pentru a ajuta companiile care angajează muncitori din statele non-UE să treacă peste criza provocată...

S-a stins un poet botoșănean, a activat și în presă, la radio și TV!

Sunday, 20 September 2026

Născut pe 18 februarie 1954 în comuna Hlipiceni, județul Botoşani, Dan Moisii a fost poet și publicist. A absolvit gimnaziul la Şcoala Generală în satul Victoria, comuna Hlipiceni...

Biserică din Dorohoi sfințită de IPS Teofan, primar răsplătit cu ordinul Crucea „Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”!

Sunday, 20 September 2026

Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de ...