Prorocul Ioil era fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben şi a trăit cu 800 de ani înainte de Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. Numele lui înseamnă „dragostea lui Dumnezeu” şi el a prorocit după ce evreii s-au întors din robia babilonică. Ne-a lăsat o carte, împărţită ulterior în patru capitole, în care proroceşte despre „Ziua Domnului”, adică despre ziua judecăţii din urmă şi despre făgăduinţa mântuirii, prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de ziua judecăţii. Ca simbol al judecăţii din urmă, Ioil descrie urgia unei năvăliri de lăcuste şi cheamă poporul să se întoarcă la Dumnezeu. Cât despre judecată, ea va avea loc la Ierusalim, în Valea lui Iosafat sau Valea Judecăţii. O altă noutate a prorociei sale este făgăduinţa mântuirii prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de ziua judecăţii: „Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri vise vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor vedea. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu. Şi vă voi arăta semne minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului. Şi oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în Muntele Sionului şi în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântuiţi, numai cei ce cheamă pe Domnul” (Ioil 3, 1-5).
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Uar, care a trăit în zilele împăratului Maximian Galeriu (293-311), născându-se în Egipt. El le purta de grijă creştinilor încarceraţi de prigonitori şi chiar a mers înaintea dregătorului în locul unui creştin, care murise din cauza chinurilor. A murit şi el tot în acea zi din pricina loviturilor primite de la prigonitori, iar în zilele următoare au fost ucişi şi ceilalţi creştini închişi. O creştină pe nume Cleopatra a avut grijă de mormintele sfinţilor, iar osemintele lui Uar le-a mutat în Palestina, nu departe de Tabor, unde a fost zidită o biserică.