Mașini ridicate și șoferi amendați de Poliția Locală

În perioada 15 – 18 octombrie a.c., polițiștii locali au intervenit pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea unor evenimente rutiere, pentru defluirea de la orele de curs a elevilor și respectarea prevederilor impuse în contextul pandemiei, scrie în comunicatul de presă publicat de Poliția Locală din Botoșani.

În total, în acest interval temporal, au acționat 31 de oameni ai legii. 

Polițiștii locali au sancționat un număr de 16 persoane, dintre care una a fost amendată cu 1.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor carantinării. În plus, aceștia au mai stabilit măsuri de prevenire și au oferit recomandări cetățenilor. 

Totodată, forțele de ordine au continuat acțiunile de menținere a unui mediu rutier sigur atât pentru pietoni, cât și pentru participanții la trafic. Astfel, două autoturisme parcate neregulamentar și care obturau vizibilitatea șoferilor, au fost ridicate. 

„În urma analizei operative s-a acționat pe străzile Grivița, Tudor Vladimirescu, Ion Pilat, Pușkin, Dreptății, fiind aplicate 12 sancțiuni”, au menționat reprezentanții instituției.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fata cu acordeonul și gânduri la ceas aniversar: „Uneori trebuie să ai curajul să lași în urmă lucrurile pe care le iubești”

astăzi, 17:46

Andreea Gheorghiță este adolescenta din Botoșani care a apărut în videoclipul unei cunoscute artiste din România, însă prima dată am auzit de ea când a urcat pe scena de ...

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 17:19

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Comunitatea academică este în doliu: S-a stins Profesorul medicilor veterinari!

astăzi, 15:00

Comunitatea academică este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Corneliu Cotea, cadru didactic emblematic, omul care și-a dedicat întreaga carieră învățăm&aci...