La capătul căii ferate: „Ai auzit că vor să închidă gara din Dorohoi?” / ”Dacă trăia Ceaușescu, linia asta ajungea departe!”

Subiectul închiderii gării din Dorohoi a creat multă confuzie în rîndul călătorilor, majoritatea înțelegînd că ruta Dorohoi – Iași, Iași – Dorohoi va fi desființată de tot…

La capătul căii ferate: „Ai auzit că vor să închidă gara din Dorohoi?” / ”Dacă trăia Ceaușescu, linia asta ajungea departe!”

   Foto: cuzanet.ro

Oameni și bagaje, fel și fel de conversații, trenuri și linii ferate, combinații minunate. Toate se completează perfect unele pe altele. Privesc, ascult, observ și aștept. După lungi așteptări, semnul care ne anunță îmbarcarea sosește. Urc grăbită, cu speranța că voi prinde un loc la geam, pentru a putea admira priveliștile unei dimineți de primăvară. Dorința nu mi-e, însă, îndeplinită. Prind, totuși, un loc lîngă o femeie drăguță, despre care aveam să aflu că-mi va fi parteneră de drum pînă acasă.

Călătoria noastră împreună începe destul de timid, singurul sunet care reușește să rupă liniștea e soneria telefonului său. „Era fata mea, m-a întrebat dacă am urcat în tren.” Zîmbesc și dau din cap aprobator; nu știu ce altceva aș putea să-i spun unei persoane pe care abia am întîlnit-o.

Trenul pornește din gară, surprinzător, cu nici măcar un minut întîrziere. Rar mai prinzi așa minuni pe ruta Iași – Dorohoi.

„Ai auzit că vor să închidă gara din Dorohoi?”, decide partenera mea de călătorie să rupă tăcerea cu care deja mă acomodasem. „Vai, ce greu o să-mi fie să vin cu autobuzul tocmai prin Botoșani…”.

„Închid doar casa de bilete, nu închid linia de tot. Vor transforma gara în haltă”, răspund eu, sperînd ca acesta să fie un subiect care să ne ajute să ne ținem companie una alteia.

Subiectul închiderii gării din Dorohoi a creat multă confuzie în rîndul călătorilor, majoritatea înțelegînd că ruta Dorohoi – Iași, Iași – Dorohoi va fi desființată de tot, nu doar casa de bilete.

„Ăștia rău știu să facă, bine mai puțin. Știi ce gări frumoase erau înainte, mai ales vara, cînd peste tot erau flori? Ce frumos era! Și acum toate îs pustii, fără uși, fără geamuri, sînt dărîmate… Cîteva mai sînt așa frumoase, care mai funcționează”, îmi spune Rodica, cu o fărîmă de melancolie în glas.

„Timpul evoluează înainte, dar noi mergem înapoi”, ni se alătură în conversație un bărbat. „Ei vor să evolueze, să facă, să îi ajungă… Dar pe cine să ajungă ei, pe nemți?! Că ei nu fac un metru de cale ferată în zece ani și nemții au făcut zeci de kilometri într-un an”, spune revoltat. „Dacă trăia răposatul nostru (Nicolae Ceaușescu- n.r.), linia asta de la Dorohoi ajungea departe. Acum abia mai vine cîte un călător în gară”.

Cuprinsă în iureșul conversației despre vremurile trecute ale gării dorohoiene, nici nu-mi dau seama cînd trenul ajunge la capăt de linie, în gara care a fost subiect principal de discuție de-a lungul drumului. Constat că trec de cel puțin două ori pe săptămînă prin această gară și nu știu prea multe despre ea. Dar aș putea afla!


 

Pe șinele istoriei

Construcția clădirii ce a reprezentat singura legătură a unui orășel mic, dintr-un colț de țară, cu capitala Moldovei și marile orașe ale țării, a început în anul 1886 și s-a încheiat în 1887. Gara din Dorohoi aparține CN.CF.CFR.SA și are rolul de stație terminus (stație de la capătul liniei feroviare). Este situată în punctul de intersecție a liniei 512, Leorda – Dorohoi, cu linia 608, Dorohoi – Iaşi. Linia Dorohoi – Iaşi are o lungime de 154 de kilometri (Dorohoi – Leţcani – Iaşi), fiind considerată una dintre cele mai lungi linii secundare din România. Prin comparație, linia 804, Medgidia – Tulcea Oraş, are 144 de kilometri, linia 406, Luduş – Bistriţa Bîrgăului, are 140 de kilometri, iar linia 402, Oradea – Halmeu, 155 de kilometri.

Arhitectura gării dorohoiene este una în „stil C.F.R.” și este o copie a gării de la Tîrgoviște. „Ceea ce, probabil, definește cel mai bine această gară este caracterul ei de trecere: se trece de la oraș, nucleu al civilizației și spațiu (relativ) previzibil, la teritoriu, sălbatic și necunoscut; se trece de la un timp istoric la altul”.

Astăzi gara dorohoiană nu mai prezintă interes pentru RegioTrans, care, din 2009, a preluat mai bine de 80% dintre traseele feroviare din județul Botoșani. CFR Călători mai are doar 16 trenuri care vin şi pleacă zilnic din Gara Botoşani și niciunul din Gara Dorohoi.

Material integral pe cuzanet.ro…


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!

astăzi, 20:54

Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...

13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!

astăzi, 18:24

România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...

Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!

astăzi, 17:12

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...