PoliÈ›iÈ™tii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, duminică, asupra unui cetățean din Republica Moldova, un document cu însemnele autorităților române, care s-a dovedit a fi falsificat, informează Inspectoratul Teritorial al PoliÈ›iei de Frontieră (ITPF) din IaÈ™i.
Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, era pasager într-un microbuz înmatriculat în România. În timpul controlului, în borseta acestuia a fost descoperită o carte de identitate românească.
„Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, poliÈ›iÈ™tii de frontieră au efectuat verificări suplimentare È™i au constatat că acesta nu îndeplineÈ™te condiÈ›iile de formă È™i fond ale unuia autentic, fiind fals. Bărbatul a declarat poliÈ›iÈ™tilor de frontieră că a achiziÈ›ionat documentul contra sumei de 100 de euro, cu scopul de a obÈ›ine un loc de muncă mai bine plătit”, au afirmat reprezentanÈ›ii ITPF IaÈ™i.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârÈ™irii infracÈ›iunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
