DGASR vine în sprijinul refugiaților din Ucraina. Este nevoie, în continuare, de donații

DGASR vine în sprijinul refugiaților din Ucraina. Este nevoie, în continuare, de donații

130 de cutii pline cu alimente și produse igienico sanitare, cât și medicamente au ajuns la Vama Isaccea prin Crucea Roșie și sunt distribuite în cadrul campaniei umanitare „Împreună Pentru Ucraina”, organizată de Direcția Generală de Asistență Socială România (DGASR).

Instituția, aflată în cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale, își exprimă astfel solidaritatea față de sutele de mii de oameni forțați să își părăsească locuințele și membrii familiei pentru a fugi din calea războiului izbucnit în Ucraina.

Mihai Căldăraru, directorul executiv adjunct al Protecției Sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială România, împreună cu Iacob Cătălina Georgiana, directorul executiv adjunct al Protecția Familiei, Muti George Laurențiu, directorul executiv adjunct al Protecției Persoanelor vârstnice social-vulnerabile și 20 de voluntari din cadrul direcției au dus 130 de cutii pline cu alimente și produse igienico sanitare, cât și medicamente la Vama Isaccea prin Crucea Roșie.

Acestea sunt distribuite în cadrul campaniei umanitare Împreună Pentru Ucraina. Totul a fost posibil cu sprijinul persoanelor fizice, sponsori și parteneri, care s-au alăturat efortului caritabil pentru sprijinirea populației ucrainene afectate de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Pe fondul crizei determinate de invazia violentă, câteva zeci de mii de ucraineni au migrat către România, iar printre aceștia se numără foarte mulți copii însoțiți de mame și bunici, înfruntând frigul, oboseala, foamea și incertitudinea.

„Trăim momente extrem de dificile și triste pentru umanitate, momente care, din păcate nu îmi sunt străine. Deşi locuiesc în România  experienţele trăite în ţara mea, o ţară frumoasă, dar atât de greu încercată de război, îmi vor rămâne întotdeauna întipărite în minte şi în suflet. Ştiu ce înseamnă să îţi fie teamă în permanenţă că ţi-ai putea pierde viaţa sau, şi mai rău, că ai putea rămâne fără părinţi, bunici, fraţi, prieteni, în orice moment. Este un sentiment greu de descris şi imposibil de simţit dacă nu ai trăit o astfel de experienţă. Mă cutremură suferinţa refugiaţilor ucraineni, incertitudinea şi spaima în care trăiesc, pentru că le cunosc foarte bine. Îi simt pe aceşti oameni la fel de aproape ca pe rudele mele. Tocmai din acest motiv îmi doresc să fac tot ce este posibil pentru a ajuta cât mai mulţi dintre ei", a declarat Daniela Riccio, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială România.

Pe de altă parte, Cătălina Georgiana Iacob, directorul executiv adjunct al Protecției Familiei spune că este foarte important ca oamenii de afaceri ucraineni să își continue activitatea, pentru a putea contribui la redresarea economiei când această criză va lua sfârșit și pentru a-i putea ajuta și pe cei din jur.

„Noi le vom oferi tot sprijinul de care au nevoie: îi vom ajuta să își deschidă conturi bancare, îi vom pune în contact cu consultanți juridici și vom face tot ceea ce este necesar, pe partea organizației, pentru ca ei să nu fie nevoiți să își întrerupă activitatea", a adăugat aceasta. 

Dacă doriți să veniți în Campania Umanitară Împreună Pentru Ucraina, puteți să ne contactați la numărul de telefon 0739.377.777 sau 0725.714.746, organizator Iacob Cătălina Georgiana, Director Executiv adjunct Direcția Pentru Protecția Familiei.

Nevoia este foarte mare. Am crescut capacitatea centrelor de tranzit la 86 de locuri, toate ocupate. Avem mare nevoie de produse alimentare, de igienă și sanitare.

Nevoi săptămânale produse alimentare:

  • 1.550 buc. gem în cutii mici

- 775 buc. brânză topită triunghiuri

- 2.325 conserve diverse cu cheiță

- 1.550 cutii cereale sau dulciuri uscate

- 2.325 buc. unt în pachete mici

- 755 cutii lapte UHT cu termen valabilitate lung

Nevoi săptămânale produse de igienă și curățenie:

  • 1.550 buc. șampon și gel de duș sticle mici
  • 775 buc. pastă de dinți copii și adulți
  • 775 buc. periuțe de dinți
  • 50 papuci din plastic
  • 50 buc. soluții de igienizare spații
  • 1.550 role hârtie igienică și prosoape hârtie
  • 75 lenjerii pat de o persoană
  • 75 prosoape mari și mici

Poți aduce donațiile la punctele noastre de colectare sau poți comanda produsele online cu livrare la noi.

Puncte colectare:

  • București | Str. Baia de Fier nr 1, sector 3. Coordonator Director Executiv Adjunct Protecția Familiei Iacob Cătălina Georgiana, telefon 0725.714.746.Mihai Căldăraru 0739.377.777
  • București | Str. Nerva Traian nr 8, Bloc M55,  sector 3. Radu Legarden coordonator.
  • DGAS Sector 3. Telefon 0769300999.
  • București | Str. Mihai Eminescu nr 173. Sector 2. Coordonator.  Mihai Căldăraru
  • DGAS SECTOR 2. telefon 0729.733.333.
  • București | Str. Baia de Fier nr 1, sector 3. Coordonator Director Executiv Adjunct Protecția Familiei Iacob Cătălina Georgiana,  telefon 0725.714.746. Mihai Căldăraru 0739.377.777

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum va arăta programul „Respect pentru pacienți”, anunțat de Lucian Trufin, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Botoșani

astăzi, 11:04
1

„În mandatul doamnei președinte Doina Federovici s-au realizat investiții extraordinare în unitățile medicale din județ. Avem echipamente noi, mobilier nou, saloane curate și c...

Noaptea Muzeelor 2024 la Botoșani, o ediţie aniversară sub semnul protestelor şi grevelor!

astăzi, 10:10
17

Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, T&aci...

Beneficiarii de alocații și indemnizații își vor primi banii începând de luni!

astăzi, 09:19
56

Beneficiarii acestor sume sunt cei care primesc:- Alocația lunară de plasament;- Alocația lunară de plasament pentru copilul cu handicap;- Indemnizația de sprijin pentru plasament;...