Marți seara a avut loc Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială, ediția a XI-a.
Județul Botoșani a ajuns în finala competiției cu Anamaria Ivănache, la categoria Asistentul social al anului 2024.
Anamaria Ivănache este ofițer asistent social în cadrul Penitenciarului Botoșani.
În Gala de marți seara, la categoria Asistentul social al anului 2024, juriul competiției a desemnat-o câștigătoare pe Anamaria Ivănache.
”Felicitări, Anamaria! Suntem mândri de reușita ta, rezultat care reflectă calitatea activității și dăruirea ta față de profesia de asistent social în mediul penitenciar. Ai demonstrat că, prin abordarea umană și prin dedicare, poți să influențezi pozitiv chiar și cele mai dificile situații. Credem cu certitudine că vei continua să îți aduci aportul în mod profesionist și că vei fi un model de inspirație pentru cei din jurul tău!”, au transims colegii din cadrul Penitenciarului Botoșani.
Marele premiu, Asistentul Social al anului 2024, a fost acordat de Diana Cristea, Președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali, alături de Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
În cadrul ceremoniei, Diana Cristea a evidențiat importanța solidarității intergeneraționale în profesia de asistent social:
”Este important sa creăm legături autentice și să inspirăm sprijin reciproc între diversele generații de asistenți sociali. Vorbim despre solidaritatea intergenerațională, tema acestui an pentru Ziua Internațională a Asistenței Sociale, care presupune împărtășirea resurselor, experienței și înțelepciunii între generații, asigurându-ne că atât tinerii, cât și cei mai înaintați în vârstă, beneficiază de perspectivele unice ale celuilalt, construind astfel un viitor comun, echitabil și durabil. Vă mulțumesc pentru dedicarea voastră, pentru munca zilnică și pentru schimbările pozitive pe care le aduceți în viețile celor pe care îi sprijiniți. Gala este despre voi. Despre voi, cei care credeți în puterea schimbării, despre voi, cei care, indiferent de provocări, vă păstrați umanitatea, compasiunea și dorința de a face bine”.
Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, a apreciat devotamentul asitentei sociale din Botoșani:
”Anamaria Ivănache a fost desemnată Asistentul Social al anului 2025 în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială organizată la Ateneu de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România. Lucrează ca ofițer de asistență socială la Penitenciarul Botoșani și a fost votată de colegii din toată țara care i-au apreciat implicarea, profesionalismul, altruismul și grija față de #oameni. Ca Anamaria Ivănache sunt mii de alți asistenți sociali din România care în fiecare zi pun suflet, energie și pasiune în munca lor cu cei mai vulnerabili dintre noi”.
LISTA completă a câșigătorilor:
Premiul Asistentul Social al Anului 2024 – Anamaria Ivanache (Botoșani)
Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecţiei Copilului – Roxana-Ionela Mocârță-Croitoru (Vaslui)
Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecţiei şi Promovării Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi – Mălina-Teodora Birău (Gorj)
Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Servicii Medicale și de Sănătate – Emilia Gheorghiasa (Iași)
Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Reintegrării Sociale a Persoanelor Private de Libertate – Verginia-Adelina Mitrică (Dolj)
Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecției Persoanelor Vârstnice şi Îngrijrii la Domiciliu – Cristina-Maria Ciupercă (București)
Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Asistenţei Sociale Comunitare – Cătălina-Mihaela Ionescu (Prahova)
Premiul pentru Asistentul Social din Mediul Rural – Georgiana-Elena Frumosu (Argeș)
Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Promovării Egalității de Gen, Egalității de Șanse între Femei și Bărbați și Combaterii Discriminării – George Mitroi (București)
Premiul pentru Cel mai Bun Asistent Social Debutant, Absolvent 2024 – Laura-Andreea Tălpălaru
Premiul de Excelență în Intervenția Indirectă – Carmen-Elena Andreșoi
Premiul pentru Jurnalism - Constantin Crăițoiu –TVR Craiova (Dolj)
Premiul Politicianul care a Susținut și a Promovat Asistența Socială în Anul 2024 – Mariana Gâju (Constanța)
Premiul Instituţia Anului – Centrul NoRo – Asociația Prader Wili din România (Sălaj)
Premiul Personalitatea Anului 2024 în Promovarea Educaţiei şi Formării în Asistenţă Socială – Ioan Durnescu (București)
Premiul de Excelenţă pentru Promovarea Profesiei Liberale de Asistent Social – Claudia Torje (Bihor)
Premiul pentru Întreaga Carieră în Promovarea Asistenţei Sociale - Elena Tudor (București)
Premiul pentru Cea mai Activă Sucursală Teritorială CNASR – Sucursala teritorială Gorj.