Cartea de Identitate nu va conține Drapelul României pe motive de siguranță

Directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Cătălin-Aurel Giulescu, a declarat, miercuri, că elementele grafice de pe Cartea Electronică de Identitate (CEI) sunt strâns legate de elementele de securitate.

"Trebuie să înţelegeţi că în actul de identitate nu este o grafică simplă, pe întreaga suprafaţă a actului de identitate sunt inserate elemente de securitate. Acestea sunt integrate de o anumită natură în grafică, astfel încât să fie imposibil de identificat. Din această cauză, grafica este strâns legată de aceste elemente de securitate. Nu putem să introducem pe document, într-un timp foarte scurt, orice element grafic", a spus Giulescu, într-o consultare pe tema implementării proiectului-pilot al CEI.

 

El a răspuns întrebărilor formulate de membri ai societăţii civile şi ai presei şi a precizat că, până în acest moment, au fost colectate o serie de propuneri şi observaţii din partea cetăţenilor.

"Analizăm, identificăm scenarii de lucru, testăm pentru a fi în măsură într-o etapă ulterioară, probabil spre finalul proiectului, să fie adoptate decizii. La acest moment vă putem spune doar că lucrăm", a afirmat Giulescu.

Directorul DEPABD a precizat că acesta este un proiect pilot, iar orice modificare este posibilă, în prezent fiind vorba de o fază de testare.

"Testăm aspectele tehnice, testăm modalitatea în care reacţionează cetăţenii în relaţia cu noi, de o săptămână discutăm doar elemente de identificare vizuală. Sincer, eu m-am concentrat mai mult pe aspectele de ordin tehnic, nu m-am aşteptat ca elementele de identitate vizuală vor genera o astfel de discuţie, mai ales că în anii 2019-2020 am prezentat public nişte blanchete care, cu excepţia stemei naţionale, nu conţineau aproape niciun fel de element de identitate vizuală, ci doar elemente de natură grafică, circumscrise unor elemente de securitate", a mai spus Giulescu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...