Campania „Cutia cu papucei pentru Ei” a ajuns la sute de copii din trei județe ale Moldovei (fotogalerie)

Până acum, în cadrul proiectului social-filantropic „Cutia cu papucei pentru Ei”, voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași au venit în ajutorul a peste 350 de copii din 8 parohii din județele Iași, Neamț, Botoșani.

Aflat la cea de-a opta ediție, acest proiect este dedicat copiilor și adolescenților din mediul rural, pentru prevenirea abandonului școlar și, de asemenea, pentru a beneficia de o pereche de ghetuțe noi în această iarnă, familiile acestora neavând de cele mai multe ori prilejul să achiziționeze încălțăminte nouă.

 

Obiectivul campaniei a fost acela de a-i ajuta pe tinerii din mediul rural, din județele Arhiepiscopiei Iașilor, cu o pereche de ghetuțe noi, care să le ușureze drumul spre școală și să facă pași spre o lume mai bună.

„Anul acesta am pornit o acțiune de ajutorare a copiilor care cu adevărat au nevoie de ajutor în sezonul rece. Am plecat din început cu un obiectiv de 250 de copiii, însă debutul proiectului arăta altceva. Nu credeam că vom atinge acest număr. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a Sfântului Nicolae, am reușit să aducem bucurie la peste 350 de copiii, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul voluntarilor comisiei Proiecte și partenerilor noștri de suflet cărora ținem să le mulțumim pe aceasta cale: Asociația Salvează o Inimă, Saint Paraskeva Orthodox Charity, Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”, cafenelei Jasyrro, parohiilor și mănăstirilor implicate în acest proiect, seminariilor teologice din eparhia noastră, precum și tuturor donatorilor fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil”, a mărturisit Ioan Dolhescu, coordonatorul Comisiei Proiecte din cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae”, potrivit doxologia.ro.

Beneficiarii acestui proiect sunt din parohiile Mânjești, Podul Jijiei, Oboroceni, Icușeni, Cătunul Balta Roșie, Tudor Vladimirescu și Mășcăteni, Dușești. Copilașii au primit ghetuțe noi pentru perioada iernii, daruri, dulciuri, hăinuțe, jucării și rechizite.




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...