Bărbați prinși cu droguri de jandarmii botoșăneni

Miercuri seară, în jurul orei 21:00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani, a observat, pe strada Teatrului din municipiul Botoșani, trei bărbați care aveau un comportament suspect, unul dintre ei intenționând să ascundă un obiect de mici dimensiuni.

Potrivit reprezentanților IJJ, obiectul s-a dovedit a fi o bucată de folie de aluminiu în care se afla o substanță vegetală mărunțită, cu miros înțepător.

„Jandarmii i-au condus la sediul inspectoratului și au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt IJJ.

 

În urmă cu câteva zile, mai exact în ziua de Rusalii, tot în municipiul Botoșani, dar pe strada Săvenilor, jandarmii au identificat doi bărbați care au devenit brusc agitați la vederea echipajului.

Motivul agitației a fost stabilit în câteva minute, în urma controlului corporal care a scos la iveală muguri vegetali și un dispozitiv de mărunțit (grinder), cu urme evidente de folosire.

Documentele procedurale întocmite, împreună cu grinderul și substanțele vegetale ridicate în vederea confiscării, au fost înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate din Botoșani, în vederea competentei soluționări.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...