Criză de ciobani în nordul Moldovei. Fermierii aduc oieri din Bangladesh

În nordul extrem al Moldovei, fermierii se plâng de o criză de ciobani, fără precedent. Mulţi ajung să sacrifice din animale fiindcă nu are cine să le mulgă sau să le îngrijească. Deşi li se oferă salarii de câteva mii de lei, tinerii din sate fug de ciobănie ca dracul de tămâie.

Potrivit adevărul.ro, Boşaniul este unul dintre judeţele din România unde oieritul este o tradiţie ancestrală. În această regiune sunt fermieri care au sute de capete, în special din rasa karakul de Botoşani, unică în Uniunea Europeană. De altfel, datorită popularităţii şi tradiţiei creşterii ovinelor la Botoşani, în localitatea Popouţi se află una dintre cele mai renumite staţiuni de cercetare a ovinelor şi caprinelor din România.

 

În ultimii ani, însă, oieritul se află într-o criză profundă la Botoşani din cauza lipsei forţei de muncă. Puţini mai vor să se facă ciobani în România, iar fermierilor nu mai are cine să le îngrijească oile. Mulţi ajung, din această cauză, să le sacrifice.  

„Este o situaţie critică“  

Ionică Nechifor, preşedinte al Asociaţiei crescătorilor de ovine Moldoovis şi director al Staţiunii de Cercetare Popouţi din Botoşani, spune că această criză a ciobanilor a devenit critică. Pe de o parte, tinerii satelor preferă să fie ciobani în străinătate, iar de cealaltă parte, cei rămaşi nu sunt suficient de pricepuţi sau eficienţi pentru a satisface nevoile fermierilor, la stână.

„S-a creat aşa o isterie, în sensul ăsta, pleacă în străinătate. Ciobanii mai familişti rămân în satele lor dar cei mai tineri iau drumul străinătăţii“, spune Nechifor.

Deficitul de ciobani a depăşit deja pragul de 50% la nivelul întregului judeţ. Toţi fermierii lucrează, în cele mai fericite situaţii cu jumătate din efectivul necesar la o stână.

„Eu cred că la ora actuală suferim de 50% lipsă îngrijitori la animale. Cel puţin la staţiunea de cercetare, dacă eu aş avea nevoie în organigramă de 11 îngrijitori, în realitate nu am decât 5! Vă daţi seama cum ne descurcăm...“, adaugă fermierul botoşănean.   

Ciobani aduşi din Bangladesh  

Marii fermieri din Botoşani spun că nu găsesc forţă de muncă, nici dacă cheltuie 5000 de lei pe un cioban.

„Un cioban ia 5000 de lei. Şi aici pun dacă masa, ţigările, cazarea. Şi cu 2.500 de lei net în mână“, precizează Nechifor.

Mulţi tineri ciobani aleg străinătatea fiindcă au un program mai lejer, nu trebuie să stea mereu la stână şi pe deasupra ar fi şi mai bine remuneraţi. În disperare de cauză, sunt fermieri din Moldova care sunt dispuşi să aducă ciobani din Asia.

„Un coleg de la Piatra Neamţ a făcut un contract cu patru ciobani din Bangladesh“, susţine Ionică Nechifor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nereguli combătute cu pliante: Utilizatorii de trotinete și biciclete, luați în vizor de polițiștii locali! (Foto)

Thursday, 24 September 2026

Poliția Locală a municipiului Botoșani desfășoară în mod constant activități de verificare, prevenire și informare privind respectarea regulilor de circulație de către utilizatorii tr...

Accident mortal pe E85, în afara Adjudului. Un șofer din Bacău a murit, după impactul cu o autocisternă condusă de un botoșănean!

Thursday, 24 September 2026

Un grav accident rutier s-a produs joi, 24 septembrie 2026, pe DN 2 – E85, în afara municipiului Adjud, județul Vrancea. Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Bacă...

Protest anunțat în școli față de uniformele școlare, CNE îi îndeamnă pe elevi să meargă îmbrăcați în negru pe 28 septembrie!

Thursday, 24 September 2026

Consiliul Național al Elevilor (CNE), organizație reprezentativă a elevilor, îi îndeamnă pe aceștia să vină îmbrăcați în negru la școală, pe 28 septembrie 2026, &ici...