Autoritățile au verificat, marți, alte nouă centre rezidențiale din județul Botoșani, în urma neregulilor descoperite aplicând amenzi de zeci de mii de lei, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului.
Verificările sunt efectuate în cadrul unei campanii demarate la nivel național, corpul de control fiind alcătuit din reprezentanți ai mai multor instituții responsabile: Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul de Poliție Județean și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, sub coordonarea Instituției Prefectului.
Neconformitățile constatate în cele nouă aziluri vizează securitatea la incendiu, relațiile de muncă, paza, normele igienico-sanitare.
Încă un centru cu beneficiari în afara autorizației
O situație aparte a fost descoperită într-un centru autorizat provizoriu, unde erau găzduiți mai mulți beneficiari decât prevedea documentația de aprobare, valabilă până în luna octombrie. Unitatea respectivă avea dreptul de a îngriji maximum 24 de beneficiari, însă limita a fost depășită. Acesta este al doilea centru în care se constată o astfel de încălcare a legii.
Pentru neregulile depistate au fost aplicate 10 avertismente și nouă amenzi în valoare de 35.000 lei, fiind dispuse măsuri corective.
Verificările din centrele rezidențiale se efectuează în până pe 16 iulie, existând posibilitatea prelungirii acestui termen. Activitatea comisiilor mixte este coordonată de corpul de control al din cadrul Instituției Prefectului.
La nivelul județului Botoșani funcționează 68 de centre rezidențiale autorizate, destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor.
(fotografiile de mai jos nu reprezintă centrul în cauză, fiind imagini generale din timpul controalelor)