Avocatul Poporului acordă audiențele de la distanță

În perioada 10-31 martie, din motive de siguranță medicală, se suspendă activitatea de acordare a audiențelor la Biroul Teritorial Suceava al instituției Avocatul Poporului, urmând ca după această dată, să se ia noi decizii, în funcție de evoluția situației.

Cu toate acestea, cetățenii se pot adresa în continuare Biroului Teritorial Suceava al instituției Avocatul Poporului (care are în competență județele Suceava și Botoșani), telefonic la numărul de telefon: 0230 520 622, prin poștă: Mun.Suceava, str.Petru Rareș, nr.12, cod poștal 720008 sau pe adresa de e-mail avpsuceava@avp.

 

Cetățenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă.

Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la petiție se anexează actele doveditoare (în copie).

Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, în următoarele domenii:

- drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;

- drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

- apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului;

- armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

- proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe;

Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jantele și vibrațiile după montaj - ce verifici înainte să schimbi roata

Monday, 28 September 2026

Primele probleme după montajul jantelor apar uneori chiar la câțiva kilometri de service: vibrații în volan, pierdere lentă de presiune sau un zgomot pe care nu îl aveai în...

Ce câștigă, concret, o companie care alege parteneriatul cu Gruppo Damidio pentru lubrifianți Q8Oils

Monday, 28 September 2026

Gruppo Damidio, distribuitor autorizat Q8Oils în România, a construit un model de parteneriat B2B gândit exact pentru companiile cu consum mare și constant, pentru care lubrifiantul...

Experiența digitală devine la fel de importantă ca produsul oferit

Monday, 28 September 2026

Prima impresie este construită din pași foarte mici Un serviciu poate avea un design modern și, totuși, să fie greu de folosit. Problemele apar adesea în detalii: un formular care șterg...