Autocar blindat cu alcool și țigări. Șoferul s-a ales cu o amendă de 5.000 de lei

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali au descoperit, într-un autocar condus de un cetățean român, 60 de litri de alcool și 1800 de țigarete ascunse în cutii cu diferite produse.

Individul, în vârstă de 44 de ani, s-a prezentat, joi, în jurul orei 18:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, fiind la volanul unui autocar ce efectua o cursă regulată pe ruta Chişinău - Iaşi.

 

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit, printre bagajele pasagerilor, mai multe cutii ce conţineau 60 de litri de băuturi alcoolice, fără documente de provenienţă şi 1800 de  ţigarete. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bunurile aparţin şoferului autocarului.

„Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 2.200 de lei, persoana fiind sancționată de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei”, a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...