Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică în timpul evenimentelor care marchează „Zilele municipiului Botoșani”, care se vor desfășura în perioada 13-15 mai a.c., în incinta Parcului de Agrement „Cornișa”.
„Jandarmii vor acționa în cele trei zile ale acestei manifestări pentru aplanarea stărilor conflictuale și prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice. Jandarmii botoșăneni vor fi sprijiniți de efective de poliție, poliție locală și pompieri, care vor executa misiuni de dirijare și fluidizare a traficului rutier și pietonal, prevenire și combatere a faptelor antisociale, precum și pentru prevenirea și stingerea incendiilor, conform competențelor legale”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.
Pentru evitarea unor situații nepotrivite, jandarmii le recomandă participanților să adopte o conduită de autoprotecție, să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine și să solicite sprijinul acestora, în mod direct sau prin apel la 112.
IJJ a transmis următoarele recomandări:
– manifestaţi prudenţă în zonele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi celelalte bunuri aflate asupra dumneavoastră;
– păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil;
– când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări din partea unui hoţ;
– când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi toată suma de bani aflată asupra dumneavoastră, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora;
– obiectele tentante, lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
– nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante;
– evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate;
– nu lăsaţi minorii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool;
– evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referire la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră;
– deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane.