Are 14 ani și 12 tentative de suicid. Semnal de ALARMĂ transmis de un asistent medical din Botoșani!

În timp ce Consiliul Județean al Elevilor din Botoșani își exprimă îngrijorarea cu privire la atitudinea unui profesor față de elevul care vine la școală machiat, un asistent medical trage un grav semnal de alarmă: o copilă de 14 ani, din Botoșani, se află la a 12-a tentativă de suicid.  

Adrian Țimuc este nu doar asistent medical pe Ambulanță, ci și terapeut. În urma unei experiențe care l-a copleșit sufletește, a ales să transmită un mesaj public, un ”semnal de alarmă pe care nu avem voie să-l ignorăm”.

 

”Scriu aceste rânduri nu doar ca asistent medical, ci și ca terapeut. Și le scriu cu durere, pentru că în ultima perioadă am întâlnit situații care ar trebui să ne facă pe toți să ne oprim puțin și să ne întrebăm: cât de aproape suntem, de fapt, de copiii noștri?”, spune Adrian Țimuc, menționând că în urmă cu câteva zile, la serviciu, a întâlnit o pacientă care, la doar 14 ani, avea 12 tentative de suicid.

”Un copil... Un copil care spunea, în esență, că se simte neînțeles. Și poate cel mai greu lucru de acceptat este că, din informațiile pe care le aveam în acel moment, nu era vorba despre un istoric cunoscut de afecțiuni psihice. Era un adolescent aflat într-o perioadă extrem de vulnerabilă, cu emoții puternice, conflicte, suferințe și poate cu sentimentul că nimeni nu îl mai aude”, a povestit asistentul medical.

Este dureros că un copil a ajuns într-un asemenea punct, dar și mai grav este că, spune Adrian, există încă mulți adolescenți care ”duc lupte despre care noi, adulții, nu știm nimic”.

Este motivul pentru care a ales să transmită un mesaj nu doar către copii și adolescenți, ci și către părinții acestora.

”Dragi adolescenți, NU trebuie să treceți singuri prin ceea ce vă doare! Dacă simțiți că nu mai puteți, dacă vă simțiți singuri, neînțeleși, respinși sau copleșiți, cereți ajutor! Spuneți-i mamei. Spuneți-i tatălui. Spuneți unui profesor. Unui medic. Unui psiholog. Unui psihoterapeut. Oricărui adult în care aveți încredere. Nu este rușinos să spui: „Nu sunt bine”. „Am nevoie de ajutor”. „Vreau să mă asculte cineva”.

Uneori, punctează Adrian Țimuc, ceea ce pare doar un „semnal de alarmă” poate fi, de fapt, un strigăt disperat: „Sunt și eu aici!”. „Vreau să fiu văzut!”. „Vreau să fiu înțeles!”. „Ajutați-mă!”.

”Iar vouă, dragi părinți, vă spun atât: Fiți mai aproape de copiii voștri! Nu fiți doar părinții care întreabă „Ai învățat?”, „Ai mâncat?”, „Ce note ai?” sau „De ce ai făcut asta?”. Fiți și părinții care întreabă: „Cum te simți?”. „Ce te apasă?”. „Vrei să vorbim?”. „Sunt aici pentru tine, indiferent de ce s-a întâmplat”. Și, poate cel mai important, încercați să fiți prieteni cu copiii voștri, fără să renunțați la rolul de părinte.

Un copil care știe că poate veni acasă și poate spune adevărul fără să fie imediat judecat are o șansă în plus să ceară ajutor atunci când îi este cel mai greu.

În activitatea mea de asistent medical, întâlnesc situații în care văd cât de fragilă poate deveni viața.

Iar în activitatea mea de terapeut practicant al terapiei NEO – Neurocranian Emotional Osteopathy, întâlnesc oameni, inclusiv tineri, care poartă cu ei suferințe și experiențe emoționale pe care uneori le-au ascuns ani întregi.

De aceea cred cu tărie că sănătatea emoțională trebuie luată în serios, iar atunci când cineva suferă, trebuie încurajat să apeleze la specialiști.

Nu trebuie să așteptăm să fie prea târziu.

Dragi adolescenți, noi suntem aici. Vă susținem. Vă ascultăm. Vă putem ajuta. Dar primul pas trebuie să fie să spuneți cuiva că nu sunteți bine.

Dragi părinți, fiți aproape de copiii voștri. Ascultați-i înainte să-i judecați. Îmbrățișați-i înainte să le explicați. Și cereți ajutor specializat atunci când simțiți că situația depășește ceea ce puteți gestiona singuri.

Pentru că uneori, o conversație de câteva minute poate face diferența dintre „nu mai pot” și „mai încerc o dată”.

Nu ignorați semnalele. Nu minimalizați suferința. Nu spuneți „e doar adolescență”.

ASCULTAȚI. FIȚI APROAPE. CEREȚI AJUTOR.

Viața unui copil poate depinde de asta”, a încheiat Adrian Țimuc.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

Tuesday, 6 October 2026

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

Tuesday, 6 October 2026

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

Tuesday, 6 October 2026

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...