O fată de 14 ani, din comuna Văculești, județul Botoșani, a fost dată în urmărire, luni seară, după ce familia a raportat dispariția acesteia, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Delia Nenișcu.
Potrivit sursei citate, Nadia Elena Hrițcanu a părăsit domiciliul în jurul orei 21:30, iar până în prezent nu a revenit.
Semnalmentele minorei sunt următoarele: aproximativ 1,60 metri înălțime, 55 de kilograme, păr șaten, ochi căprui. La momentul plecării, era îmbrăcată cu pantaloni în alb și negru, tricou alb, geacă închisă la culoare, adidași negri.
„Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, a transmis Nenișcu.