Angajații de la Arhivele Naționale chemați la negocieri de prefectul județului Botoșani! „Suntem ruda aia săracă și pusă în cârca lor” (Foto, Video)

Salariații Arhivelor Naționale de la nivelul județului Botoșani s-au alăturat demersurilor de grevă generală inițiate de colegii de la nivel național. Asta după ce la începutul lunii noiembrie au declanșat o grevă spontană.

Angajații de la Arhive au mai avut un astfel de demers și în luna mai, dar nu s-a concretizat în niciun fel. Doleanțele, care sunt aceleași și acum, nu au fost rezolvate.

Astfel, de luni, 11 noiembrie, a fost declanșată grevă generală, dar care ulterior a fost suspendată până pe 13 decembrie.

În cadrul Arhivelor Naționale - Filiala Botoșani activează un număr de nouă angajați. 

Salariați chemați la negocieri de prefectul județului Botoșani

După declanșarea acestei acțiuni, Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, i-a chemat pe angajații de la Arhivele Naționale la ședința Comisiei de Dialog Social pentru a-și prezenta nemulțumirile și pentru a găsi soluții împreună.

Alături de salariați au fost și reprezentanți ai sindicatelor din diverse domenii de activitate, inclusiv reprezentantul Biroului Național Sindical la nivelul județului Botoșani, în speță Vasile Chiru: „Cei abilitați le-au tratat cu indiferență.

La nivel național, Blocul Național împreună cu Federația celor din Arhivele Naționale au declanșat grevă națională. Această grevă se datorează unor multe deficiențe pe care cei abilitați le-au tratat cu indiferență. De aia am ajuns aici. Sperăm ca acel Guvern care mai este la putere să țină cont de aceste probleme ale salariaților și să rezolve, pentru că altfel activitatea nu va începe indiferent de consecințele pe care le vor avea salariații”, a declarat Vasile Chiru, reprezentantul Biroului Național Sindical (BNS) la nivel de județ.

Din partea Arhivelor Naționale din Botoșani au participat patru angajate ale instituției.

Potrivit Rodicăi Crăcană, șef Serviciu Arhivele Naționale Botoșani, spune că problemele pe care le au sunt cunoscute de mai multă vreme, fiind prezentate în nenumărate rânduri. Angajații au reclamat condițiile improprii în care își desfășoară activitatea.

„Știți problemele din trecut cu acoperișul, cu ferestrele pe care intra apa. Comparativ cu alte servicii județene din țară stăm puțin mai bine, dar nu mă refer la depozite, pentru că dacă ne ducem în spațiile de lucru sau de la intrare suntem cea mai urâtă instituție pe care au văzut-o. Condițiile noastre de păstrare în depozite sunt relativ ok în comparație cu ceilalți, dar la sute de ani lumină distanță de ceea ce ar trebui să fim. Suntem mutați în spațiul Arhivelor din 1991 și nu s-a intervenit nici măcar cu o găleată de var în birouri”, a declarat Rodica Crăcană, șef Serviciu Arhivele Naționale Botoșani, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social.

Salariații spun că au profitat de greva națională ca să poată vărui, deoarece nu s-au făcut intervenții nici în exteriorul clădirii, nici în interiorul acesteia. „Am profitat de grevă și am început să văruim, alți colegi au fost mai harnici și au văruit deja. Doar sălile de studiu, alea minuscule, în care încap șase cercetători și custodele sălii, doar alea au fost vopsite. Nu s-a intervenit asupra exteriorului, iar în interior s-a intervenit doar în anumite spații”, a adăugat Rodica Crăcană.  

„Îmi pare rău că nu am putut aduce cu noi mirosul”

Un alt aspect pe care l-au reclamat angajații Arhivelor Naționale este mirosul din interiorul clădirii. Aceștia susțin că mai lucrează cu măștile pe față, însă acest lucru nu este comod când stai în instituție opt ore a câte cinci zile pe săptămână. Totodată, sunt nemulțumiri și în ceea ce privește instalația electrică învechită.

Am adus imagini, dar îmi pare rău că nu am putut aduce după noi mirosul. Miros pe care îl simți din momentul în care intri în Arhive. Se mai lucrează cu măști, dar nu poți sta opt ore, cinci zile pe săptămână pe masca pe figură”, a completat șefa Arhivelor Naționale la nivelul județului Botoșani.

A fost adusă în discuție și lipsa unui lift funcțional, având în vedere că depozitele pentru arhivă sunt la etaj și sunt nevoiți să care arhivă în brațe de la parter până la etajul trei. Angajații spun că primesc doar un spor de toxicitate de 10% și o concesie pentru laptele praf.

Avem arhivă până la etajul trei. O să vă arăt imagini cu liftul, care ar trebui să fie, dar nu există, dar nu cu care să ne plimbăm noi. Liftul cu care ar trebui să cărăm arhivă. Noi primim arhivă și o cărăm până la etajul trei în brațe. Singura concesie este laptele praf, deci nu avem grupă de muncă. Avem doar laptele praf și sporul de toxicitate care este de 10%”, a mai spus Rodica Crăcană.

Pe lângă condițiile de muncă improprii, salariații sunt nemulțumiți și de salariile lor. Aceștia susțin că, de fapt, nu cer măriri de salariu, ci doar egalizare salarială.

Nu lucrăm noi mai puțin, fișa postului este aceeași cu cea de la Arhivele Naționale și cu toate acestea există discrepanțe salariale între noi și București, ceea ce nu mi se pare firesc”, a completat femeia.

Ce spune prefectul Dan Nechifor

Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, le-a transmis salariaților că va încerca să găsească rezolvări pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă în cadrul instituției. Însă, o nelămurire pe care au avut-o atât el, cât și subprefectul Cristina Breșug, face referire la accesarea de fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Părerea mea cu privire la aceste solicitări ale dumneavoastră este că există un cadru legal și o sumedenie de instituții care ne-ar putea ajuta și am putea să le rezolvăm împreună. Este cadru legal pentru cedarea de obiecte de inventar de la alte instituții și am putea cumva cu ajutorul colegilor din Colegiul Prefectural să îmbunătățim condițiile de acolo (...) Ați încercat să mergeți pe PNRR? Odată ce există bani europeni, inclusiv pentru încălzire, pentru eficientizare energetică, este păcat să nu accesăm”, a declarat Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.

Cât despre salarii, trimisul Guvernului în teritoriu le-a sugerat să aleagă calea instanței, așa cum au făcut și colegii din celelalte structuri administrative.

În ceea ce privește egalizarea într-adevăr sunteți cam ultima instituție. Nu înțeleg de ce nu ați optat pentru instanță pentru egalizarea salariilor, pentru că marea majoritate a colegilor din administrație așa au făcut. Într-o primă etapă, iar ulterior au continuat cu acțiuni sindicale”, a adăugat Dan Nechifor.

În final, prefectul județului Botoșani le-a dat asigurări că va transmite mai departe doleanțele lor și că va solicita o întâlnire mai restrânsă la care să participe și Tudor Costîn, șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Vom face o întâlnire într-un format mai restrâns și îl voi chema și pe domnul inspector de la IPJ, sunt sigur că vom găsi deschidere”, a conchis prefectul județului Botoșani.

Citește și Arhiviștii din Botoșani au intrat în grevă: „Nu desfășurăm niciun fel de activitate!” / „Nu cerem majorări, ci egalizarea salariilor”

Botoșani: Angajații de la Arhive sunt în grevă de avertisment!





 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Lansare de revistă, colinde și cadouri la Liceul „Alexandru cel Bun” din Botoșani! (Foto, Video)

Friday, 6 December 2024

Pentru elevii, profesorii și oamenii de suflet ai Liceului „Alexandru cel Bun” din municipiul Botoșani a fost dublă sărbătoare astăzi. Pe lângă faptul că l-au sărbă...

Hram la o Mănăstire ctitorită de Ștefan cel Mare, zeci de credincioși au asistat la slujbă! (Foto, Video)

Friday, 6 December 2024

Mănăstirea Popăuți a fost astăzi în sărbătoare. Lăcașul de cult și-a cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Nicolae. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte N...

Copii din Botoșani ajunși la spital din cauza provocării de pe platforma Tik Tok!

Thursday, 5 December 2024

Până în momentul de față doi copii au ajuns la urgențe din cauza provocării „Superman” de pe platforma de socializare TikTok. Potrivit reprezentanților Spitalului Jude...