Amenzi de peste 20.000 de lei pentru încălcări ale normelor anti-COVID

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine din Botoșani au aplicat amenzi de peste 20.000 de lei, în timpul acțiunilor de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit instituției, pe raza întregului județ, au fost controlate peste 180 de locații de interes, respectiv zone aglomerate, localuri, dar și în mijloace de transport în comun.

„În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 108 sancțiuni contravenționale. Din totalul sancțiunilor contravenționale, 100 au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru este obligatoriu”, se arată într-un comunicat al IPJ Botoșani.

Șapte sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea în intervalul orar 22:00-5:00.

„Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextual pandemiei de Covid 19, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la evenimentele private!”, este mesajul transmis de către reprezentanții IPJ.

 

Spune-ne opinia ta