Amenzi aplicate de polițiștii locali șoferilor care au parcat neregulamentar în zona Pieței Centrale. Două autoturisme au fost și ridicate

Polițiștii locali din municipiul Botoșani au efectuat o acțiune, în urma sesizărilor repetate făcute de către locatarii din zona Pieței Centrale din municipiul reședință de județ, pentru identificarea șoferilor care parchează neregulamentar și blochează traficul, dar și pentru descurajarea comerțului din autoturisme de transport marfă.

Potrivit instituției amintite mai sus, acțiunea a avut loc în cursul zilei de joi și s-a soldat cu constatarea a zeci de fapte contravenționale. Au fost aplicate 15 sancțiuni cu amendă în valoare de 2340 de lei și 10 sancțiuni cu avertisment scris.

De asemenea, două autoturisme care au parcat în stația de TAXI situată pe strada Armeană nr. 2 au fost ridicate.

„În următoarea perioadă vor fi intensificate astfel de acțiuni pentru descurajarea faptelor de nerespectare a legii în vigoare”, a precizat Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale a municipiului Botoșani, într-un comunicat de presă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...