În 2008, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat în unanimitate 2 aprilie ca Ziua Mondială a Autismului pentru a evidenția nevoia de a contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism, astfel încât să poată duce o viață plină și semnificativă ca parte integrantă al societății.

Observarea Zilei la sediul ONU din 2019 este organizată de Departamentul ONU pentru Comunicări Globale și Departamentul de Afaceri Economice și Sociale, în strânsă colaborare cu persoanele cu autism și organizațiile lor reprezentative.

În toată lumea, în jurul acestei date, organizațiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfășoară acțiuni menite să atragă atenția asupra problematicii acestei afecțiuni care atinge, conform celor mai recente studii, 1 din 100 de persoane, ajungând să reprezinte o prioritate în politicile de sănătate ale statelor lumii.

Autismul sau Tulburarea de Spectru Autist (TSA) este o afecțiune neurologică prezentă pe tot parcursul vieții, care se manifestă în copilăria timpurie, indiferent de sex, rasă sau statut socio-economic.

CITEȘTE ȘI: "Botoșani, scenă de film artistic de lung metraj! Consilierii locali și-au dat acor..."

Este cunoscută sub numele de tulburare de „spectru”, deoarece există o variație largă a tipului și severității simptomelor întâmpinate de persoanele cu autism.

Deși fiecare individ cu TSA este diferit, copiilor și adulților cu autism le este greu să perceapă lumea la fel ca ceilalți oameni, întâmpină dificultăți în interacțiunea socială și comunicare și înțeleg cu dificultate propriile sentimente, cât și sentimentele altora. Persoanele cu TSA pot avea dificultăți în înțelegerea altor persoane, în procesele de vorbire, citire și scriere.

Autismul se caracterizează în principal prin interacțiunile sale sociale unice, prin căile non-standard de învățare, interesele intense în anumite subiecte, înclinația spre rutine, provocările în comunicațiile tipice și modalitățile speciale de prelucrare a informațiilor senzoriale.

Rata autismului în toate regiunile lumii este ridicată, iar lipsa de înțelegere are un impact enorm asupra indivizilor, familiilor și comunităților acestora.

Stigmatizarea și discriminarea asociate cu diferențele neurologice rămân obstacole substanțiale în calea diagnosticării și a terapiilor, o problemă care trebuie abordată atât de factorii de decizie publici din țările în curs de dezvoltare, cât și de țările donatoare.