Sute de persoane au renunțat la vaccinarea cu AstraZeneca, în Botoșani

Peste 300 de persoane au contramandat vaccinarea cu AstraZeneca programată în centre din județul Botoșani, după ce autoritățile au retras un lot considerat suspect, în urmă cu zece zile, arată datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP).

Potrivit managerului instituției, medicul Monica Adăscăliței, din ziua în care s-au retras dozele din lotul ABV2865, până luni, 22 martie a.c., s-au imunizat cu acest ser un număr de 260 de persoane, în condițiile în care există o capacitate de vaccinare de 60 de pacienți pe zi.

„Restul care erau programați în platformă, fie au refuzat, fie au decalat momentul vaccinării. Unii au renunțat pentru că au făcut boala, urmează ca după cele 14 zile să revină, unii au solicitat chiar AstraZeneca”, a precizat Adăscăliței.

 

Spune-ne opinia ta