Potrivit unui medic de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean "Mavromati”, în estul Europei este o problemă privind percepția societății asupra celor cu tulburări psihice. Sunt priviți cu neîncredere, evitați, marginalizați, ba chiar li se încalcă drepturi.
Percepția generală a societății și mentalitățile îi înfluențează inclusiv pe cei care suferă de aceste tulburări. De exemplu, se simt inferiori și se retrag din societate. ”Din nefericire estul Europei se confruntă cu o stigmă mult mai mare vizavi de pacientul psihiatric. Trebuie luat în calcul că stigma are o dublă sorginte la pacientul psihic. Pe de o parte, a populației. Nu le sunt respectate anumite drepturi, sunt stigmatizați. Dar este vorba și de autostigmă care se regăsește de multe ori. Pacienții se simt inferiori celorlalți pentru simplul fapt că au o boală psihică”, spune medicul psihiatru Emil Panțiru.
De multe ori, dacă se află că au antecedente cu tratament psihiatric sau sunt afectați de o boală psihiatrică, chiar ținută bine sub control, mulți români ajung să fie evitați de angajatori, invocându-se diferite motive, sau sunt evitați în cadrul grupurilor sociale. Sunt percepuți cu teamă și cumva acuzator, de parcă ar fi vinovați pentru ceea ce li se întâmplă.
„Îi cu capul, dă-l încolo”
Un profesor din Botoșani, care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne oferă o imagine a percepției unei părți a societății românești față de persoanele cu tulburări psihice. Inclusiv a celor cu studii superioare. Ne vorbește chiar despre profesori cu probleme comportamentale, care, culmea, trec testele psihologice fără nicio recomandare, însă sunt judecați pe la colțuri, atât de colegi, dar și de elevi. „Este o problemă mare cu oamenii care au tulburări comportamentale și posibil și psihice. Târziu am înțeles și eu că depresia nu este o chestie atât de neobișnuită. Am trecut și eu prin așa ceva, la moartea bunicului meu. Am avut noroc că am avut susținere acasă. Eu predau din 2005 și am fost pe la mai multe școli. Am văzut profesori vizibil afectați de depresie, de exemplu. Se tem toți să recunoască. Se tem să nu fie dați afară, să nu fie marginalizați, priviți cu suspiciune. În multe situații am văzut persoane despre care se știa că luau un tratament pentru diferite probleme psihice. Era un vecin de bloc. Mulți refuzau să vorbească cu el, pe principiul ”îi cu capul, dă-l încolo”. Deși omul era perfect funcțional”, spune botoșăneanul.
În plus, a observat cum oamenii care au ghinionul să dezvolte o problemă psihică, inclusiv o depresie trecătoare, sunt efectiv dați la o parte inclusiv de familie. „Mi se pare cumplit lucrul ăsta. Să ajungi să nu mai ai niciun sprijin, de parcă ai făcut ceva rău. Țin minte că după nașterea copilului, soția stătea pe niște grupuri pentru mame. La un topic mi-a arătat cum o femeie care cerea sfatul cum să procedeze cu soțul depresiv, era sfătuită de majoritatea persoanelor să divorțeze. Era incredibil. Adică, în loc să fie sprijinit, ajutat să depășească momentul, era efectiv alungat. Îi lăsai pe omul ăla fără nimic. Și cu sufletul prăbușit și cu fără familie. Și te întrebi de ce ajung unii să se sinucidă. Sunt efectiv abandonați de ceilalți. Pe principiul ”ești nebun”, adaugă profesorul. Integral în Adevărul…