Singurul candidat înscris pentru postul de manager al Spitalului „Mavromati” a fost respins!

Dosarele de concurs au putut fi depuse până pe 25 martie 2024, inclusiv.

Pentru postul de manager al Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani o singură persoană și-a depus dosarul de înscriere în concurs.

În urma verificării dosarului, comisia de organizare a concursului l-a declarat respins.

Care este motivul pentru care a fost respins singurul dosar depus?

Potrivit anunțului publicat pe site-ul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, candidatul înscris a fost respins pe motiv că nu a fost depusă la dosar copia certificată pentru conformitate a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare în management sau management sanitar ori a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată.

Până astăzi, 29 martie, la ora 12:00, candidatul a avut posibilitatea să conteste decizia luată de comisia de organizare a concursului.

Contestația va fi soluționată până pe 1 aprilie 2024, ora 15:00.

Reamintim faptul că medicul Monica Adăscăliței se află în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar funcția de manager al unității sanitare este ocupată interimar de către economist Corneliu Mihai.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

Friday, 6 November 2026

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

Friday, 6 November 2026

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

Friday, 6 November 2026

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...