Prima operație asistată robotic din Moldova. A fost realizată la un pacient bolnav de cancer la colon

Specialiștii Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) au realizat prima intervenție chirurgicală asistată robotic din regiunea de Nord-Est a ţării.

Potrivit Ziarul de Iași, aceasta s-a realizat utilizând sistemul de ablaţie tumorală minim invazivă asistată robotic, sistem achiziţionat prin intermediul proiectului CENEMED, desfăşurat de UMF Iaşi în colaborare cu Institutul Regional de Oncologie.

„Este vorba despre o colectomie segmentară stângă joasă, la un pacient cu neoplasm de colon sigmoid. Intervenţia s-a desfăşurat în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iaşi, Clinica I Chirurgie Oncologică şi a fost realizată sub observaţia domnului doctor Victor Tomulescu, de la Ponderas Academic Hospital - Regina Maria din Bucureşti, în calitate de mentor. Evoluţia paostoperatorie a pacientului a fost favorabilă, fiind externat la 6 zile postoperator, cu o stare generală foarte bună”, a explicat asist. dr. Dragoş Scripcariu, care a efectuat această primă intervenţie chirurgicală.

Acesta a precizat că prin utilizarea chirurgiei robotice se obţin avantaje similare cu folosirea chirurgiei minim invazive laparoscopice: pacienţii nu vor avea dureri la fel de mari în recuperare şi îşi vor reveni mai uşor. Chirurgia robotică aduce şi o imagine mai amplă şi un acces mai bun în câmpul operator, care duce la pierderi minime de sânge. Cazul a fost complet documentat şi inclus în studiul desfăşurat în cadrul proiectului CENEMED, care urmăreşte impactul mobilizării tumorale limitate asupra evoluţiei postoperatorii din punct de vedere al răspunsului imun şi al morbidităţii postoperatorii la pacienţii cu neoplazii pelvine.

Reprezentanţii UMF Iaşi spun că CENEMED este un proiect unic în România, al cărui obiectiv este creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare şi de transfer de cunoştinţe a UMF Iaşi.

„Echipamentele medicale de înaltă performanţă achiziţionate în proiectul CENEMED au fost puse în funcţiune în unităţile medicale incluse în proiect: IRO, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Spiridon» şi Spitalul Clinic «Prof. C.I. Parhon» şi au început să fie utilizate. Ideile de cercetare de înaltă performanţă cu care universitatea a câştigat acest proiect sunt idei de cercetare clinică integrate în context european. De aceea cercetarea se realizează prin utilizarea acestor echipamente medicale de către echipele de cercetători”, a precizat prof.dr. Diana Cimpoeşu, managerul proiectului CENEMED.

În cadrul proiectului CENEMED vor fi abordate 16 teme de cercetare care reprezintă provocări prioritare în domeniu, pentru care există 16 acorduri de parteneriat încheiate cu membrii Clusterului RoHealth, cu membrii Clusterului BioROne şi cu membrii Clusterului IMAGOMOL, clustere inovative din care UMF face parte. Valoarea totală a proiectului este de aproape 67 de milioane de lei, din care vor fi create şi dotate patru laboratoare noi, 3 laboratoare existente vor fi modernizate, 113 echipamente şi instrumente medicale vor fi cumpărate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O nouă zi liberă pentru bugetari - Guvernul anunță o mini-vacanță suplimentară de 4 zile!

astăzi, 07:30

Guvernul va stabili, în ședința de vineri, că ziua de 2 mai va fi liberă pentru bugetari. Astfel, aceștia vor avea o nouă minivacanță, în perioada 1 mai (joi) - 4 mai (duminică). ...

Cum se mobilizează bărbații pentru un grătar de bărbați și cum fac acest lucru femeile! (Foto, Video)

astăzi, 07:15

Cum organizează bărbații un grătar pe WhatsApp: Bărbatul 1: Fraților, când o mai punem și noi de-un grătar? Bărbatul 2: Joi, la 20.00, în casa ”Bărbatului 9”. Băr...

Calendar ortodox, 10 ianuarie: Sf. Ier. Grigorie, Episcopul Nyssei; Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti

astăzi, 07:00

Sfântul Grigorie era fratele mai tânăr al Sfântului Vasile cel Mare. El a învăţat carte la şcolile din oraşul său, Cezareea Capadociei, şi pentru setea sa de cunoaştere...