Pe 19 mai este celebrată Ziua Internațională a medicului de familie

Ziua Internațională a medicului de familie reprezintă prilejul de a sublinia, încă o dată, importanța medicinei primare și a prevenției.

Medicul de familie trebuie să fie primul profesionist din sistemul sanitar la care pacientul se îndreaptă pentru consult, îndrumare și tratament.

Rolul esențial al cabinetului de medicină de familie este acela de a oferi asistență medicală. El are o importanță majoră în promovarea prevenției și a unui stil de viață sănătos.

 

„Ministerul Sănătății apreciază activitatea medicilor de familie și cunoaște nevoile, dar și responsabilitățile, acestui sector. În anul 2022, bugetul pentru medicina de familie a fost majorat cu 22 de procente. Tot în acest an, medicii de familie au fost implicați în testarea gratuită a persoanelor pentru COVID-19. În conformitate cu noile politici sanitare, de la 1 iulie 2022 vaccinarea anti-COVID-19 va fi realizată numai în cabinetele medicilor de familie”, precizează Ministerul Sănătății.

Conducerea Ministerului Sănătății urmărește un parteneriat solid cu medicii de familie și, în această zi festivă, transmite salutul și respectul pentru acești profesioniști!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...

Premieră la Botoșani: Ella Nistor oferă publicului un spectacol despre satul bunicilor. „Este o reîntoarcere la rădăcini” (Foto, Video)

Tuesday, 10 November 2026

„Satul e țara. Satul e tezaurul de adevăr și de poezie în care se păstrează neprefăcut și viu sufletul nostru etnic. Acolo e tradiția și folclorul...”, afirma în 1928 ...